Încăpățânarea lui Boris Johnson poate aduce serioase probleme Marii Britanii, în plin proces de ieșire din Uniunea Europeană. Premierul conservator a reiterat faptul că își dorește un Brexit la termen și că nu îi pasă de acordul semnat între Camera Comunelor și instituțiile europene. Cu alte cuvinte, șeful Executivului de la Londra nu vrea o amânare a Brexit-ului, așa cum a scris presa în ultimele 48 de ore. Johnson chiar amenință cu organizarea alegerilor anticipate.
Ziarele din UK scriu că Johnson a stat de vorbă cu președintele Consiliului European, Donald Tusk, privind problematica ieșirii Marii Britanii din UE la termen, adică pe 31 octombrie cum era stabilit. „Johnson a subliniat că el continuă să creadă că nu trebuie să fie nicio prelungire şi că este deopotrivă în interesul UE şi al Regatului Unit ca noi să ieşim (din UE) pe 31 octombrie”, scrie Downing Street, conform știripesurse.ro.
Premierul irlandez, Leo Varadkar, a explicat situația în care se află Marea Britanie, una care se va răsfrânge asupra Republicii Irlanda, și ce ar urma să se întâmple: „Dar cei 27 încă nu au ajuns la un acord, astfel că este posibil să avem un Consiliu European extraordinar în zilele următoare pentru a-l discuta, dacă el (Tusk) nu obţine un consens”.
Britanicii au votat ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană la referendumul organizat de conservatorii lui David Cameron, la acea vreme premier, în urmă cu trei ani, în vara lui 2016, mai exact.