Banca Națională a României a decis reducă rata dobânzii de politică monetară de la 2,5% la 2%, începând cu data de 23 martie, transmite News.ro.
Decizia a fost luată într-o şedinţă de urgenţă în care au fost adoptate și alte măsuri de stimulare a economiei:
Consiliul de Administrație precizează că este luată în calcul și reducerea ratei rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi a celei aplicabile pasivelor în valută ale instituţiilor de credit.
”Având în vedere gradul ridicat de incertitudine al evoluţiilor economice şi financiare, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât, totodată, suspendarea calendarului şedinţelor de politică monetară anunţat anterior, urmând ca şedinţele pe probleme de politică monetară să aibă loc ori de câte ori va fi necesar. Consiliul de administraţie al BNR urmăreşte cu atenţie evoluţia situaţiei, deciziile sale având ca obiectiv asigurarea stabilităţii macroeconomice şi buna funcţionare a sistemului bancar, a pieţelor financiare în folosul populaţiei şi companiilor româneşti”, precizează BNR.