Bianca Drăgușanu s-a plâns că a rămas fără emisiune. Modelul crede că i s-a făcut o nedreptate
Aceasta a declarat că nu mai petrece suficient timp cu fiica sa, Sofia, și de aceea consideră că este timpul să lase emisiunea și să o pună pe fetița ei pe primul loc.
Pe parcursul unui interviu, modelul s-a plâns că a rămas fără emisiunea pe care o prezenta până acum puțin timp.
Bianca Drăgușanu așteaptă acum un alt proiect în televiziune și se simte deja în formă pentru asta.
Cu toate că, atunci când s-a obișnuit cu rolul de moderator, susținea că îi era greu, spune că secretul prin care a reușit este echipa cu care lucrezi.
Motivul oficial a fost dedicarea fiicei ei si propriilor afaceri, dar realitatea a fost alta. Decizia a fost luată de conducerea Kanal D, după ce a aflat de despărțirea blondinei de Victor Slav.
Strategia a avut ca scop neafectarea imaginii vreunuia dintre ei. Aceștia credeau că au timp să comunice asta publicului încât să țină cont de tot ce trebuie.