S-a lăsat cu bătaie generală, la propriu, într-un magazin din Bacău. După ce conducerea a anunțat reduceri substanțiale la diverse produse, printre care și televizoare de tip LED, zeci de oameni s-au așezat la coadă încă din toiul nopții de miercuri spre joi. De îndată ce clienții au pătruns în magazin, spiritele s-au încins.
Oamenii s-au îmbrâncit și și-au adresat injurii, în încercarea de a pune mâna pe un televizor LED vândut la preț promoțional, 700 de lei. Scenele incredibile au fost filmate, iar în imagini se poate observa cum un bărbat norocos a reușit să plece din magazin cu două televizoare. Totodată, o femeie își măsoară forțele cu un bărbat, în încercarea disperată de a-i smulge aparatul din mâini: „E al meu, e al meu!” , este strigătul femeii respective.
Promoția anunțată de magazinul Kaufland , nou inaugurat în Bacău a făcut ravagii. Oamenii s-au așezat la coadă și au așteptat ore în șir, sperând să intre în posesia unui televizor LED la 700 de lei, dar când s-au văzut înăuntru, lucrurile au degenerat. Toate acestea pentru că reprezentanții magazinului nu au luat măsurile de securitate necesare, astfel că spiritele s-au încins. În ciuda situației extreme, nimeni nu a făcut plângere la poliție.
Nu este prima dată când un supermarket devine arenă de luptă pentru clienții disperați să pună mâna pe produse vândute la preț redus. Spre exemplu, în toamna anului trecut, zeci de clienți s-au îmbulzit la intrarea într-un magazin din Brăila, pentru a pleca acasă cu una dintre băncuțele de curte la promoție. Unii oameni au solicitat intervenția paznicilor pentru a liniști spiritele. Băncuțele au fost puse în vânzare la prețul de 40 de lei, iar stocurile s-au epuizat imediat, fiind luate de clienții nerăbdători, chiar înainte să ajungă la raft.