Bank of China, una dintre cele mai mari bănci din lume, va ajunge și în România. Banca a fost prima instituție financiară ce a intrat pe piața din China și va fi deschisă în România cu ocazia împlinirii a 70 de ani de relaţii diplomatice între cele două țări.
Prima instituție financiară care a intrat pe piața din China a fost Bank of China, bancă deținută integral de stat printr-un fond de investiții. De-a lungul anilor instituția a crescut și a ajuns cea de-a patra cea mai mare bancă din lume.
Bank of China, listată la bursele din Shanghai şi Hong Kong, a luat decizia de a deschide o sucursală și în România. Evenimentul va avea loc pe 16 decembrie 2019, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de relaţii diplomatice între China şi România.
Sucursala a fost înregistrată fiscal încă din octombrie 2019. Așadar, instituția financiară din China își va începe operațiunile la jumătatea lunii decembrie, iar directorul general al sucursalei din România va fi bancherul Guo Lixin.
Guvernatorul Băncii Naţionale a Românie (BNR) Mugur Iăsrescu s-a întâlnit în primăvara acestui an cu persoanele care se află la conducerea Bank of China. Întâlnirea a avut loc la Beijing, iar Isărescu a declarat la momentul respectiv că venirea acestei bănci în țara noastră este de bun augur.
„Înfiinţarea pe teritoriul României de către Bank of China a unei sucursale, ce preconizează să desfăşoare operaţiuni din luna decembrie a acestui an, este rezultatul firesc al acestor evoluţii pozitive.
Doresc să remarc prezenţa domnului Guo Lixin, director general al acestei sucursale, căruia îi urez succes în activitate”, a spus Mugur Isărescu, potrivit Mediafax.
Instituția bancară are mai multe sucursale deschise pe teritoriul Europei. Printre țările în care Bank of China și-a deschis porțile se numără Ungaria, Austria, Cehia şi Polonia.
În toamna acestui an o altă bancă din China s-a înregistrat fiscal în România. Este vorba de Agricultural Bank of China, tot o bancă controlată de statul chinez.