Un avion cu destinația Grecia a fost întors din drum chiar pe Aeroportul Otopeni, din pricina unor probleme tehnice. Aeronava aparținând de TAROM se prezenta în condiții foarte bune la decolare, însă problemele au survenit în zbor, după cum anunță surse oficiale din cadrul companiei.
Potrivit Mediafax, după 20 de minute de la decolare, au survenit unele probleme tehnice destul de serioase. În cabina piloților s-a simțit un miros puternic de fum și, ca atare, a fost solicitată aterizarea de urgență pe aeroportul din Otopeni. În urma incidentului, nu s-au înregistrat victime și nimeni nu a fost rănit. Aeronava urmează a fi supusă verificărilor, în timp ce pasagerii își vor relua călătoria cu o altă cursă.
Reamintim că, în cursul zilei de astăzi, prim-ministrul Viorica Dăncilă, a demarat proceduri în vederea unui control la compania TAROM. În acest sens, premierul României a trimis Corpul de Control al Guvernului, pentru a efectua verificări la compania în cauză. „Din dispoziția premierului Viorica Dăncilă, Corpul de control al prim-ministrului a declanșat astăzi (luni – n.r.) o acțiune de control la Compania Națională de Transporturi Aeriene – TAROM S.A. Obiectivele acțiunii de control constau în verificarea respectării dispozițiilor legale privind organizarea și funcționarea TAROM S.A., regulile care guvernează sistemul de administrare și control, precum și circumstanțele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate în anul 2018” , se arată într-un comunicat de presă dat publicității.
„La finalul verificărilor, concluziile vor fi prezentate prim-ministrului Guvernului României și, după caz, vor fi comunicate instituțiilor abilitate pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun”, mai anunță Guvernul. Referitor la cele două aeronave, acestea au fost vândute de TAROM în vara anului trecut, întreaga tranzacție ridicându-se la suma de 5.480.00 de dolari. Directorul general al companiei, Werner Wolff, a declarat că afacerea constituie „o decizie strategică prin care atragem un profit semnificativ pentru compania noastră, provenit atât din vânzarea efectivă a aeronavelor, cât și din eliminarea costurilor de conservare și întreținere a acestora”.