Categorie: Autor:

Averea soților Ceaușescu, pe mâna cascadorilor și a Securității. Dezvăluiri despre haosul de la fostul CC și numele grele implicate

La 30 de ani de la Revoluție, nici acum nu se știe cu exactitate ce s-a întâmplat cu averea soților Ceaușescu.

Despre bunurile pe care Nicolae și Elena Ceaușescu le țineau în clădirea fostului Comitet Central se știe că acolo au ajuns cascadorii de la Buftea, iar printre persoanele care ar fi văzut lucrurile de valoare s-a numărat și regizorul Sergiu Nicolaescu.

Averea soților Ceaușescu, pe mâinile cascadorilor

Împreună cu regretatul regizor, la sediul CC se aflau între 22 și 25 decembrie și membrii unei echipe de cascadori pe care Nicolaescu o înființase la Buftea.

Nelu Crăciun, un fost coleg de-ai lui Sergiu Nicolaescu a povestit în cartea „Am fost cascador” câteva lucruri pe care nimeni nu le știa despre perioada 22-25 decembrie 1989, ultimele zile ale Ceaușeștilor în viață.

Dezvăluirile lui Nelu Crăciun. Ce avea Ceaușescu în sediul CC: „Păreau din aur masiv”

„Am urcat pe scara principală şi am făcut imediat la stânga, ajungând la Cabinetul 1. Aici am găsit abandonate multe arme, puşti mitraliere, pistoale şi mitraliere. Încărcătoarele erau puse separat. Am pus tot armamentul într-o mochetă şi Ovidiu Păulescu l-a luat sub pază. Mulţimea a ieşit la balcon. În stânga era o uşă şi am intrat în Cabinetul 1”, scrie Crăciun, conform adevărul.ro.

„Încăperea era modestă şi pe peretele central se afla lucrarea plastică reprezentând Intrarea voievodului Mihai în Alba Iulia, iar pe ceilalţi pereţi lucrări de Luchian şi Andreescu. Pe birou se afla un suport şi o trusă care păreau din aur masiv”, scrie în cartea cascadorului care, alături de colegii săi, a avut câteva momente o parte din averea soților Ceaușescu în mâinile lor.

„Pe o etajeră separată se afla un ceas elveţian cu o cupolă de cristal pe care unul dintre cei intraţi a vrut să-l spargă cu patul armei, dar l-am împiedicat. În dulapul din încăpere am băgat suportul, mapa, trusa şi ceasul, pentru a le feri de furia mulţimii”, mai scrie acesta.

„În partea stângă a încăperii existau două uşi mascate cu yale Lzet cu cheile în broaşte. Am închis uşile, am împins biblioteca peste ele şi biblioteca am blocat-o cu dulapul. Ovidiu Păulescu a venit la mine să mă întrebe ce facem cu armele. Am intrat împreună în sala de primire oficială şi am tras o banchetă într-o parte. Bancheta s-a răsturnat şi din ea au căzut arme, muniţie şi staţie de radio-emisie Motorola”, mai scrie cascadorul în cartea sa.