Aurel a fost eliminat de la Insula Iubirii din cauza comportamentului pe care producătorii de la Antena 1 nu îl mai puteau permite. Acesta a fost pus în fața faptului împlinit între cele două femei între care pendula în ultima vreme la Purimuntra, în Thailanda. Cel care era pentru mulți sarea și piperul emisiunii a spus că îi pare rău pentru parcursul său și că va apela la un psiholog.
Eliminarea acestuia va putea fi urmărită diseară, în noul episod difuzat de Antena 1, de la ora 20. Aurel i-a promis fostei sale iubite, cea care a ajuns în emisiune în calitate de ispită, că va fi alături de ea. După doar 24 de ore cu Dana, cea cu care a făcut nunta la Purimuntra, Aurel s-a declarat învins de tentații și a recunoscut că a greșit în privința celor două femei.
„Mă simt vinovat, o să îndrept lucrurile. Îmi voi lua și câteva ședinte la psiholog”, este reacția lui Aurel, iar momentul complet va fi difuzat astăzi. Pe de altă parte, și celelalte cupluri iau decizii surprinzătoare la Insula Iubirii. Geanina, partenerea lui Costas, se ceartă cu Radu Vâlcan și cu ispita Nicoleta Dragne din cauza mașinii pe care fostul ei i-a dăruit-o, despre care spune că îi aparține, chiar dacă nu e pe numele ei.
Geanina a spus că acea mașină a fost cumpărată din munca amândurora și că nu poate fi vorba doar despre contribuția lui Costas. Apoi, Geanina mai mărturisește că o parte din banii câștigați i-a obținut la jocurile de noroc, insinuând că ar fi făcut o infracțiune. „Nu vreau să detaliez.
Nu, nu e rușinos, dar nu vreau să spun. O parte din ei i-am câștigat la jocuri de noroc. Am jucat la pariuri, am câștigat un bilet și… Nu am vrut să spun că i-am câștigat așa (…). O las așa: că mi-a cumpărat-o el”, a spus Geanina, conform cancan.ro.