Au ajuns de la Exatlon la Bravo, ai stil! Surpriză uriașă pentru fanii Kanal D

Cristina Nedelcu și Monica Roșu, concurente la Exatlon, au ajuns la Bravo, ai stil. Cele două curajoase, amândouă din echipa roșie, cea a faimoșilor, au mers în platoul ”Bravo, ai stil” pentru a-l întâlni pe fostul lor coleg de suferință, Cristian Geamăn, coregraful emisiunii.

De bucurie că s-au reîntâlnit, au imortalizat momentul și au împărtășit fotografia cu fanii lor de pe rețelele de socializare. Monica Roșu a fost una dintre ghinionistele concursului sportiv, dat fiind faptul că aceasta a părăsit competiția din cauza unei accidentări care îi punea în pericol sănătarea și a unei probleme dermatologice.

Cristina Nedelcu și Monica Roșu, concurente la Exatlon, au fost în platoul Bravo, ai stil!

„Suntem aici de aproape trei luni de zile, mai puțin Mădălina. Mare parte din voi sunteți aici, așa cum spuneam, chiar din prima zi. Partea cea mai lungă a Exatlonului a trecut, suntem din ce în ce mai aproape de finală, din ce în ce mai aproape de momentele acelea unice.

Amândouă din echipa roșie, cea a faimoșilor, au mers în platoul ”Bravo, ai stil” pentru a-l întâlni pe fostul lor coleg de suferință

Din păcate, din cauza mai multor accidentări, Monica Roșu nu mai poate continua. Ea este cea care, astăzi, își va lua la revedere de la echipa ei”, anunța Cosmin Cernat, gazda emisiunii, înainte de plecarea sportivei.

Cei trei au imortalizat momentul și au împărtășit fotografia cu fanii lor de pe rețelele de socializare

Cu lacrimi în ochi și un nod în gât, Faimoasa a făcut ultimele declarații din Republica Dominicană. „Este destul de ciudat să stau pe bancă și să știu că plec. Emoțiile sunt destul de mari. Îmi tremură mâna. De ce acum, de ce s-au întâmplat toate astea, nu știu să-ți spun. Dar cred că pentru fiecare lucrurile se întâmplă cu un anumit scop”, a spus gimnasta.