Chef Cătălin Scărlătescu a făcut o declarație uimitoare în privința viitoarei familii pe care o va avea. Acesta, deși spune că are șarm și că a avut câteva femei în viața lui, nu a găsit-o pe cea care să îl facă să se așeze la casa lui, așa că se poate numi și puțin ghinionist pe planul acesta. De curând, a dezvăluit când va avea primul copil.
Chef Cătălin Scărlătescu a făcut declarații despre momentul în care va deveni tată. Acesta a fost de multe ori împins de la spate de colegii săi de platou de la Chefi la Cuțite pentru a-și face o familie, dar, pur și simplu nu a fost să fie pentru bucătarul cunoscut. „Cel mai simplu mod este să îi spui direct, domnișoară vă invit la masă diseară. Dacă o femeie are creier are tot ce îi trebuie. Nu există o matrice, n-am alergat după avocate, medici. Am avut în viața mea cel putin câteva femei senzaționale, eu sunt nenorocitul și nebunul care nu a știut să le păstreze.
N-am avut relații cu femei tâmpite, am avut relații cu femei foarte mișto. Nu sunt genul de om să mă afișez, viața mea privată e viața mea privatată, de ce aș face-o acum. Sunt o persoană publică, îmi văd de meseria mea, dar am un zid și viața mea din spatele acelui zid vreau să rămână acolo. Cu cât este mai inteligentă, cu cât este mai inventivă, cu atât este mai fabuloasă. Caut. Anul acesta este anul meu, îmi doresc foarte mult un copil. Şi sigur o să fac şi asta, anul acesta sigur o să se întâmple”, a povestit chef Cătălin Scărlătescu, în exclusivitate, la Star Matinal.
Chef Cătălin Scărlătescu a reușit să-și schimbe enorm viața, după ce a scăpat de kilogramele în plus care îl cam deranjau în ultima perioadă. „Pe vremuri aveam 100 și ceva de kilograme, nu mă îmbrăcam, ci mă înveleam. Am început să mă duc la sală, am antrenor personal.
Când sunt întrebat de vârstă le spun că sunt spre 50. Vara asta fac 48. Am creieraș de 28, sunt la gimnaziu. Vreau sa trăiesc 114 ani. Nu mă cred Mesia nu mă cred. Am crescut mai libertin, n-am avut lanț. Când aveam zece ani strigau la mine la 11 noaptea să intru în casă”, a mai povestit cunoscutul chef.