Andreea Berecleanu le sare în ajutor părinților care trebuie să se descurce cu toanele copiilor în pandemie. Jurnalista le-a oferit câteva sfaturi, preluate de la un cunoscut gânditor.
Fosta prezentatoare a Observatorului în vârstă de 45 de ani a postat principiile marelui educator Janusz Korczak privind creșterea unui copil, sfaturi binevenite în perioada de izolare în care se află majoritatea familiilor din România.
„Cum să iubești un copil: 10 principii ale celebrului educator Janusz Korczak 1. Nu aștepta de la copilul tău că va fi ca tine, sau cum îți dorești tu să fie. Ajută-l să devină el însuși. 2. Nu cere de la copil răsplată pentru tot ce ai făcut pentru el.
I-ai dăruit viață, cum ar putea să te mulțumească? El va dărui viață altcuiva, iar aceasta este o lege ireversibilă de recunoștință. 3. Nu demonstra nemulțumirile tale asupra propriului copil, pentru a nu-ți mânca amarul la bătrânețe. Căci, ce semeni aia vei culege”, sunt câteva dintre aceste principii.
„4. Nu aborda problemele copilului cu superioritate. Viața e oferită fiecăruia după puteri, fii sigur, viața poate fi dificilă pentru el, nu mai puțin decât pentru tine, ba poate și mai mult căci nu are experiență. 5. Nu-l umili! 6. Nu uita, cele mai importante întâlniri sunt întâlnirile cu copiii noștri. Oferă-i atenția maximă — nu știi niciodată pe cine poți întâlni în propriul copil”, se arată în continuarea mesajului postat de Berecleanu.
„Nu te chinui, dacă nu poți face totul pentru copilul tău, dar ține minte: pentru copil nu s-a făcut suficient, în cazul în care nu s-a făcut tot posibilul. 8. Copilul nu e tiran, care îți monitorizează întreaga viață, nu e doar carne și oase. E o cale prețioasa, pe care viața ți-a oferit-o. Această iubire nelimitată a mamei și a tatălui nu pentru “copilul meu” sau “copilul nostru”, ci pentru un suflet”, a mai scris Andreea.
„P.S Am ilustrat acest decalog cu pozele copiilor mei, nu am vrut sa folosesc imaginea altor copii la intamplare. Asta nu inseamna ca nu este o lectie pentru toti parintii din lume. Chiar daca suntem de acord sau credem ca stim deja, e bine sa nu uitam niciodata!”, a încheiat jurnalista.