Andreea Bălan s-a îmbrăcat de azi în rochia de mireasă, chiar dacă nunta ei are loc mâine. Cântăreața a postat o fotografie pe contul ei de Instagram în care apare alături de soțul ei, George Burcea. Fanii au fost uimiți să vadă că Andreea încalcă tradiția îmbrăcând astfel rochia înainte să ajungă în fața altarului.
Vedeta se va cununa religios mâine, începând cu ora 17:00 la Biserica Sfânta Treime din Dudești. Tot mâine va avea loc și botezul micuței Clara, iar de la ora 19:30 cei peste 200 de invitați sunt așteptați la petrecere. Vedeta a postat azi mai multe poze cu rochiile ei de mireasă, iar una dintre ele este creată de Otilia Brăiloiu și are brodate mai multe propoziții care spun povestea de iubire pe care o are cu George.
Alături de mesajul „Înger păzitor”, Andreea Bălan apare împreună cu George Burcea în postarea de pe Instagram, care în doar câteva minute a strâns zeci de mii de aprecieri. La fotografia cu soțul ei, Andreea a scris și un text emoționant, la patru ani de când l-a cunoscut.
„Suntem de 4 ani împreună și am creat o familie minunată! George mi-a fost alături atât în momentele bune, cât și în cele mai puțin bune. Avem doi copii sănătoși și minunați iar nunta noastră este o încununare a celor întâmplate. Sunt foarte fericită că am îmbrăcat rochia de mireasă și astăzi, nu doar mâine, pentru surpriza pe care v-o pregătesc luni dimineața pe canalul meu de YouTube. O surpriză care spune povestea noastră dar și a voastră și e dedicată special pentru voi toți cei care ați fost alături de mine atâția ani și m-ați încurajat în cele mai grele momente. Totodată, azi vedeți prima rochie de mireasă care este brodată cu povestea noastră. ? Îți mulțumesc pentru tot sprijinul și iubirea oferită”, a scris Andreea Bălan pe Instagram.