Anda Adam a vorbit despre mărirea familiei și despre cât de mult și-ar dori ca fiica sa să aibă un frățior sau o surioară. Cunoscuta cântăreață a făcut dezvăluiri despre toate acestea în cadrul emisiunii de seară Xtra Night Show. Artista și-a găsit dragostea în cel care a făcut-o pentru prima dată mămică, Sorin Andrei. Cu toate că atunci când cei doi și-au legat destinele multe guri rele au spus că s-au grăbit extrem de tare, se pare că instinctul lor a avut dreptate.
Anda Adam și Sorin Andrei sunt căsătoriți din anul 2015 și se bucură de fetița lor, Evelin, iar acum se gândesc la un al doilea copil. “Ne-am dat seama că ne placem și, ulterior, că avem multe în comun. Relația noastră s-a legat de la sine. Am vorbit deja și despre un viitor comun. Și el își dorește o familie și copii, ca și mine. De altfel, eu întotdeauna mi-am dorit o familie și copii, însă pentru ca lucrurile acestea să se și întâmple e nevoie de ambii parteneri”, a declarat artista după ce l-a cunoscut pe soțul său.
Anda Adam a povestit în emisiunea lui Dan Capatos, Xtra Night Show, despre un al doilea copil. „Noi ne dorim foarte tare încă un copil. Nu sunt însărcinată, dar ne dorim încă un copil. Când o să fiu însărcinată, o să vin şi o să vă spun „Sunt însărcinată!” şi o să fiu foarte fericită că sunt însărcinată. Deocamdată nu sunt, deocamdată sunt pe dietă pentru că vreau să-mi permit să mânânc de sărbători un cozonac, o sărmăluţă.
Să ştii că şi la prima sarcină, asta am făcut înainte. Eu în sarcină am luat nouă kilograme, din care copilul a avut trei. Nu am stabilit când vrem să facem un copil. Ne comportăm normal şi dacă se întâmplă pur şi simplu, cu siguranţă o să fie binevenit pentru că ne mai dorim încă un copil, dar nu ne-am făcut niciun plan”, a declarat Anda Adam despre un al doilea copil.