Anchetă penală pe numele consilierului PSD care a distribuit o poză modificată cu președintele Klaus Iohannis în uniformă nazistă. Constantin Guguianu a demisionat atât din funcția de consilier, cât și din toate funcțiile pe care le-a deținut în PSD, în urma criticilor primite pentru redistribuirea imaginii prelucrate. Ulterior, acesta și-a cerut scuze public liderul statului și a admis că a comis ”un gest prostesc”, neștiind că distribuirea zvastivii și a însemnelor naziste constituie o infracțiune.
În cele din urmă, Guguianu a admis că nu realizează cum a venit acest tăvălug peste el, în condițiile în care sunt sute de postări și redistribuiri, niciuna neatrăgând asemenea reacții precum în cazul lui. „Nu ştiu cum s-a întâmplat, cum a venit peste mine acest tăvălug. Sunt sute de postări, de redistribuiri, însă niciuna nu a atras asemenea reacţii ca în cazul meu.
Probabil pentru că eram membru PSD şi consilier judeţean în CJ Vrancea, asta poate a dus la această revoltă, mi-au trimis tot felul de mesaje oamenii. Am avut o discuţie cu preşedintele PSD Marian Oprişan şi am solicitat să-mi dau demisia. Mi am recunoscut greşeala, e o greşeală prostească. Îi cer scuze preşedintelui Klaus Iohannis, am greşit faţă de domnia sa, faţă de colegii mei din partid, faţă de etnicii germani care mi-au trimis mesaje. Sunt extrem de bulversat, iar o vreme o să mă retrag”, a declarat Constantin Guguianu.
Parchetul de pe lângă curtea de Apel Galați s-a autosesizat după fapta consilierului PSD. „În procesul-verbal de sesizare, s-a reţinut, în fapt, că un consilier judeţean din cadrul Consiliului Judeţean Vrancea, ar fi postat pe o reţea de socializare o imagine prelucrată în care Preşedintele României, Klaus Werner Iohannis, este prezentat îmbrăcat într-o uniformă nazistă.
Procesul-verbal de sesizare din oficiu, împreună cu xerocopii de pe articolele de presă din mass-media, au fost trimise la Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani, pentru a efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 4 alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 31/2002, aprobată prin Legea nr. 107/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Facem precizarea că încheierea procesului-verbal menţionat anterior reprezintă unul dintre modurile generale de sesizare prevăzut de art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală, având ca scop încunoştinţarea organelor de urmărire penală competente să efectueze investigaţiile necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Sesizarea din oficiu realizată în condiţiile menţionate anterior reprezintă o activitate judiciară care, în nicio situaţie, nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchet.