Anca Pop a fost condusă pe ultimul drum de rude și prietenii apropiați, care i-au adus fiecare câte un ultim omagiu. Familia extravagantei cântărețe i-a îndeplinit ultima dorință acesteia. Regretata artistă a fost înmormântată pe malul Dunării, fluviu pe care ea a declarat de multe ori că îl adoră. Mormântul în care își doarme somnul de veci se află la nici 200 m de apă, în Golful Sviniței, locul în care vedeta a murit, după ce a căzut cu mașina în Dunăre când a derapat din cauza poleiului.
„Dorința ei a fost să fie înmormântată în cel mai apropiat loc, iar datorită faptului că la Svinița s-a-ntâmplat acest lucru, acolo o vom înmormânta”, a mărturisit Tina Pop, sora artistei, pentru expressdebanat.ro. Printre cei care au condus-o pe ultimul drum pe Anca Pop se numără și Emil Rengle, câștigătorul de la „Românii au talent”, care era bun prieten cu artista.
Trupul fără viață al Ancăi Pop a fost depus într-un sicriu alb, iar după ceremonia religioasă, cortegiul funerar s-a îndreptat spre malul Dunării, foarte aproape de locul în care cântăreața a părăsit această lume. Nu e de mirare că familia i-a îndeplinit ultima dorință, pentru că în urmă cu doar câteva luni, artista mărturisea într-o filmare pe Facebook că adoră Dunărea şi că este chiar esenţa vieţii. Această înmormântare pe malul fluviului care traversează țara noastră este una neobișnuită.
În timpul carierei sale, Anca Pop a colaborat la o piesă împreună cu celebrul artist Goran Bregović.
Anca Pop a murit înecată la 33 de ani, după ce a căzut cu mașina în apele Dunării, în zona viaductului Sviniţa. Artista mergea acasă, la părinţi ei în Moldova Veche, însă drumul i s-a oprit pentru totdeauna pe DN 57 după ce a derapat din cauza poleiului.
Sora ei, Tina Popa, a fost cea care a alertat autoritățile. Ea nu mai primise niciun semn de la Anca Pop după ce aceasta plecase dinspre București spre casă, pe drumul din Clisura Dunării.