Anamaria Prodan a primit un cadou foarte rar, în valoare de nu mai puțin de 25 de mii de euro, cu ocazia începerii noului său reality show, difuzat de Antena Stars! Celebra impresară a primit un inel Cartier și se poate lăuda că doar 10 femei din lume pot purta o asemenea bijuterie!
Inelul exclusivist cu cap de Jaguar este cadou de la celebrul său soț, Laurențiu Reghecampf (Puteți vedea imagini cu inelul de 25 de mii de euro în Galeria Foto), dar cum acesta este în Emirate, unde antrenează, darul i-a fost oferit prin intermediul jurnalistului Horia Ivanovici, bun prieten cu cei doi (Vezi foto mai jos). Sexy-impresara și antrenorul vor fi protagoniștii reality show-ului “Prodanca și Reghe. Prețul succesului”, care va avea premiera la finalul acestei săptămâni.
Celebrul cuplu filmează non stop de ceva timp la emisiunea care se anunță a fi un succes mai mare chiar și decât prima emisiune de acest gen, făcută de cei doi cu ani în urmă.
Afacerile s-au mărit, copiii au crescut și au plecat la studii, așa că filmările se desfășoară pe nu mai puțin de patru continente! Vom afla astfel cum se desfășoara viața milionarilor, cu petreceri exclusiviste și probleme pe care le regăsim în fiecare familie.
„Eu cred că, în momentul în care apar la televizor, trebuie să fi realizat ceva în viaţă sau trebuie să poţi să aduci ceva nou în chestia asta, să poţi să arăţi lumii, să înveţi pe cineva ceva.
Şi când promovezi o familie, un personaj, o vedetă, la fel: cred că trebuie să transmită ceva. Trebuie să aibă ceva de spus. Am vrut să arăt tuturor, dar absolut şi femei, şi bărbaţi, şi copii, că, dacă îţi doreşti ceva cu ardoare, nu există nu pot!
Există doar nu vreau! Pentru o femeie, nu există că nu poate să facă o carieră, pentru că trebuie să gătească, să calce, să aibă grijă de copii. Eu am spart toate barierele astea pentru că nu îşi au rostul!”, a declarat Anamaria Prodan.
Filmările pentru noul reality show “Prodanca și Reghe. Prețul succesului” au început încă din luna noiembrie, iar premiera va avea loc duminică, 9 februarie, ora 19:45, la Antena Stars.
Chiar din primul episod, difuzat duminică, 9 februarie, de la 19:45, telespectatorii vor putea urmări imagini în exclusivitate din cea mai nouă vilă pe care Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au cumpărat-o recent în însoritul Dubai.