Ana Birchall iese la atac, la câteva zile după ce a fost exclusă din PSD! Fostul ministru al Justiției o face pe Viorica Dăncilă mincinoasă! Ana Birchall a scris pe Facebook că Viorica Dăîncilă era la curent cu toate „nenorocirile găsite la Ministerul Justiţiei, de modificările toxice făcute în Comisia specială Iordache, de asaltul şi asediul la care am fost supusă eu şi Ministerul Justiţiei”.
Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a scris un text foarte elaborat pe Facebook, prin care face publice discuțiile purtate cu Viorica Dăncilă, pe teme ale justiției.
„Aseară am mai citit o încă minciunică a doamnei Dăncilă, cum că nu avea de unde să ştie de nenorocirile găsite la Ministerul Justiţiei, de modificările toxice făcute în Comisia specială Iordache, de asaltul şi asediul la care am fost supusă eu şi Ministerul Justiţiei. Dancilă a afirmat cu nonsalanţă şi tupeu maxim că «Doamna Birchall să spună la ce face referire, eu nu am de unde să ştiu». Păi, doamna candidat Dăncilă, nu ar fi mai bine să le spuneţi dvs. românilor dacă aţi avut sau nu discuţii cu mine (unele chiar în şedinţele de Guvern), pe următoarele probleme din justiţie:
LIBERAREA CONDIŢIONATĂ: înăsprirea condiţiilor liberării condiţionate respectiv, creşterea de la 60 la 65 de ani vârsta la care instanţa putea dispune liberarea condiţionată; pentru a beneficia de liberarea condiţionată, condamnaţii pe viaţă trebuie să fi executat minim 25 de ani, faţă de 20 ani pe regula veche etc., majorarea fracţiei de 5/6 pentru infracţiuni pentru care legea prevede pedepse mai mari de 10 ani (fapt care mi-a adus prima cerere de remaniere din partea dvs.);
SECŢIA PENTRU INVESTIGAREA INFRACŢIUNILOR DIN JUSTIŢIE: nici până în acest moment nu s-a putut explica credibil şi nu mi-aţi putut explica credibil marile semne de întrebare privind suprapunerile de competenţă cu DIICOT şi alte parchete prin extinderea competenţei la toată cauza indiferent de calitatea persoanelor! Cu alte cuvinte, de ce această secţie trebuie să analizeze tot dosarul în condiţiile în care este imposibil ca această secţie să aibă expertiza DIICOT de exemplu. Sau, poate asta s-a urmărit, dacă analizăm solicitările SIIJ de preluare a unor dosare imediat ce au început să funcţioneze; sau de ce se încalcă principiul separarii carierelor judecătorilor şi procurorilor”.
Ana Borchall susține că a disctat cu Viorica Dăncilă și pe tema Legii privind recursul compensatoriu, în urma căruia au fost eliberați din închisorii mii de deținuți! Aceasta a vorbit și despre ”prevederea introdusă șmecherește” în conținutul legii.
”LEGEA PRIVIND RECURSUL COMPENSATORIU: reglementarea recursului compensatoriu în zile, în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare şi considerarea ca executate suplimentar a unui număr de 6 zile pentru fiecare perioadă de 30 de zile – deci în medie 73 de zile pentru fiecare an, a condus la liberarea condiţionată înainte de termen, a unui număr mare de deţinuţi, indiferent de infracţiunea pentru care au fost condamnaţi.
Ce ridică un semn de intrebare este prevederea introdusă smechereşte, în Comisia Iordache (şi aşa cum mi-au mărturisit un număr foarte mare de parlamentari nu au stiut de aceasta prevedere si efectele sale toxice), conform căreia este faptul că dacă o singură celulă dintr-un pavilion nu îndeplineşte standardele/ condiţiile CEDO atunci se consideră că nici celelalte celule nu îndeplinesc standardele, motiv pentru care s-a extins beneficiul recursului compensatoriu şi pentru cei deţinuţi în condiţii corespunzătoare. Efectele le-am vazut cu toţii, respectiv, un număr foarte mare de liberări condiţionate pe baza recursului compensatoriu;
IMPRESCRIBTIBILITATEA INFRACŢIUNILOR de viol, răpire, trafic de persoane, exploatarea minorilor şi altele măsură pe care v-am propus-o, dar aţi refuzat-o fără să o analizaţi măcar (poate nu aţi citit-o sau înţeles-o, nu ştiu);
NECESITATEA ÎNĂSPRIRII REGIMULUI SANCŢIONATOR AL INFRACŢIUNII DE LIPSIRE DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL şi incriminarea separată a faptei comise prin RĂPIRE – ca formă agravată a lipsirii de libertate în mod ilegal precum şi prevederea unor variante agravate, raportate la victimă;
PENSIONARE ANTICIPATĂ A MAGISTRAŢILOR CU 20 DE ANI VECHIME, FĂRĂ LIMITĂ DE VÂRSTĂ: reglemantare care s-a realizat fără o analiză temeinică a resursei de personal la instanţe şi parchete şi, mai cu seamă, fără să se prevadă cum va fi acoperită nevoia de judecători şi procurori, în condiţiile în care mai mult de 30% din numărul acestora are această vechime şi îndeplineşte condiţiile de pensionare). Am propus abrogarea dispoziţiei sau prorogarea intrării în vigoare dar nu aţi fost de acord.
SCHIMBAREA MODALITĂŢII DE PROMOVARE LA ICCJ, printr-un concurs care constă într-un interviu ceea ce ridică semne de întrebare (faţă de procedura anterioară de concurs)”. Acestea sunt temele pe care Ana Birchall susține că le-a discutat cu premierul Viorica Dăncilă.
Birchall susţine că este posibil ca Viorica Dăncilă să nu fi înţeles despre ce se vorbea, ceea ce ar fi mult mai grav. Fostul ministru al Justiției i-a reamintit Vioricăi Dăncilă și corespondența pe care au avut-o legat de Ordonanța 13!
„Ar mai fi o variantă şi – dacă tot spuneţi că dvs. că nu aveţi de unde să stiţi – poate nu aţi înţeles despre ce vorbeam. Eu, însă, sper sincer să nu fie vorba de asta, ar fi chiar mult mai rău decât o minciunică de campanie. Fiindcă tot veni vorba, i-aş aduce aminte doamnei Dăncilă şi despre corespondenţa noastră din 2017, când eram ministrul Justiţiei interimar, pe tema OUG 13. Da! Exact acea OUG privind amnistia şi graţierea, a cărei ferventă susţinătoare era dumneaei pe vremea aceea, în calitatea domniei sale de europarlamentar. Nu de alta, dar am convingerea că «execuţia» mea din funcţia de Ministru delegat pentru Afaceri Europene are o legatură şi cu acea corespondenţă… „, a mai scris Birchall.