Regele Thailandei, Maha Vajiralongkorn, i-a retras combinei tilul oficial de consoartă regală, la doar câteva luni după ce a introdus-o la curte! Pentru a-și lua o concubină, regele a apelat la o tradiție la care nu s-a mai apelat de 100 de ani!
Chiar dacă Regele Thailandei, în vârstă de 67 de ani, se însurase în urmă cu patru luni, acesta și-a șocat supușii după ce s-a folosit de o tradiție care nu mai fusese aplicată de 100 de ani pentru a-și lua oficial o amantă. Acum, la doar două luni după ce a adus-o la curte pe frumoasa Sineenat Wongvajirapakdi, în vârstă de 34 de ani, Regele s-a văzut nevoit să-i retragă titlul de concubină.
Decăderea din drepturi a femeii de 34 de ani, Sineenat Wongvajirapakdi, a fost justificată prin faptul că aceasta s-a dovedit a fi ”ambițioasă” și a încercat ”să se ridice la nivelul reginei”. Tentativa ei de uzurpare a fost apreciată drept o ”abatere disciplinară și lipsă de loialitate față de împărat”, se arată pe BBC.
Regele a considerat acest comportament ca fiind lipsit de respect Casa Regală a Thailandei: Sineenat a fost prima femeie căreia i s-a acordat titlul nobiliar de consoartă a regelui în ultima 100 de ani. În luna mai, regele a luat-o oficial în căsătorie pe Suthida Tidjai, o fostă însoțitoare de bord a companiei Thai Airways, în vârstă de 40 de ani.
Aceasta a fost prezentă și ea la ceremonia de prezentare a amantei soțului său, în urmă cu două luni. Amanta se vede nevoită acum să se reîntoarcă la meseria pe care o avea înainte de a deveni amanta Regelui: tânăra era asistentă medicală în armata thailandeză.