Surse: Liviu Pop, citat de procurorii DNA. Fostul ministru va fi audiat în dosarul Sorinei Pintea

Fostul ministru Liviu Pop va fi citat de procurorii DNA în dosarul Sorinei Pintea. Informația a fost oferită de știripesurse.ro. Senatorul este chemat de autorități să dea declarații în fața procurorilor.

Liviu Pop, citat de procurorii DNA

Se întâmplă lucrul acesta după ce fiul Sorinei Pintea a acuzat că a discutat cu denunțătorul mamei sale și acesta i-a spus că i-a dat bani și lui Liviu Pop, pentru a-i da  Sorinei Pintea. Liviu Pop a negat acuzațiile care i se aduc.

Ulterior, într-o altă înregistrare, fiul Sorinei Pintea a precizat că bărbatul i-a spus că are informaţii care o pot ajuta pe mama sa şi că este subcontractor al firmei care a cîştigat licitaţia aflată în atenţia procurorilor DNA.

Fostul ministru va fi audiat în dosarul Sorinei Pintea

”Mi-a spus că procurorii nu stiu de alte sume de bani, că a mai fost o sumă de 40,000 de euro, pe care i-a dat-o senatorului Liviu Pop sa-i dea mamei şi au mai fost două tranşe de câte 5000 de euro daţi tot lui, să-i dea mamei”, a relatat tânărul.

El mai susţine că bărbatul a afirmat că nu ştie dacă banii au ajuns la Sorina Pintea, dar că a avut înţelegere cu Liviu Marian Pop.

De asemenea, bărbatul s-a recomandat ca fiind denunţătorul în dosarul Sorinei Pintea.

Ionuţ Pintea mai relatează că în momentul în care a aflat cine este bărbatul, a spus că nu mai are ce discuta şi a plecat, fiind ulterior contactat de Liviu Pop, care i-ar fi trimis un mesaj cu semnul întrebării.

Totodată Ionuţ Pintea a mai afirmat că denunţătorul i-a spus că el a fost prins în parcarea unei bănci din Bucureşti când prelua banii, că a fost înconjurat de mascaţi şi a fost cablat, motiv pentru care nu a mai putut avertiza pe nimeni.

La puțin timp distanță, într-o altă înregistrare, Ionuţ Pintea a mai afirmat că denunţătorul i-a relatat că flagrantul din Bucureşti i-a fost organizat ca urmare a sesizării depuse  de firma din Bucureşti care câştigase licitaţia şi al cărei subcontractor era.