Alertă alimentară la KFC acolo unde ANPC a descoperit, în urma unor controale, bacterii coliforme şi enterococi intestinali în gheaţa cu care erau preparate băuturile răcoritoare din rețeaua de magazine. Anunțul a fost făcut chiar de Paul Anghel, directorul general al instituţiei de control. Acesta a precizat că iniţial controlul efectuat în reţelele fast food privea strict cantitatea de gheaţă care ajungea în pahar.
Mai mulți cumpărători s-au plâns că gheața era într-o cantitate mai mare decât cea prevăzută în normative, consumatorul primind o băutură mult prea diluată. Cu toate acestea, în timpul controlului au fost prelevate probe de gheaţă care au mers la verificare în laborator. Nu mică le-a fost mirarea când specialiștii au început să identifice bacterii. „Am vrut să limităm răspândirea acestei gheţi cu probleme.
Respectiva maşină de gheaţă a fost sigilată, operatorului economic KFC i-a fost adus la cunoştinţă că aceste analize au fost făcute şi că au fost depistate bacterii coliforme şi enterococi intestinali. Analizele au fost repetate şi în 5 dintre cele 7 unităţi verificate s-au găsit în continuare aceste probleme, bacterii coliforme, enterococi, Clostridium.
Toate aceste lucruri care sunt de neacceptat, motiv pentru care se vor încheia documente prin care li se vor opri acele maşini de gheaţă”, a spus Paul Anghel. Directorul general ANPC spune că va fi alertat şi Ministerul Sănătăţii şi a fost luată decizia opririi temporare a furnizării cu gheaţă pentru băuturile carbogazoase. Trebuie specificat că inspectorii ANPC au verificat şi gheaţa de la McDonald’s.
Lanțul de fast food a scăpat, în cadrul controlului nefiind descoperite nereguli la analize. Acum, controalele vor fi extinse în toate unităţile, a precizat Anghel, care a adăugat că producerea gheţii nu era prevăzută în autorizări.