Cu puțin timp înainte de ora 17:00, destul de târziu în comparație cu ceilalți candidați, Mircea Diaconu și-a făcut apariția la secția de votare din Capitală unde a fost arondat, împreună cu familia sa. La ieșirea de la urne, fostul actor, susținut în cursa pentru Palatul Cotroceni de ALDE și PRO România, a declarat că votul său se îndreaptă către „un președinte al tuturor românilor”.
„Am votat pentru un președinte al tuturor românilor și în niciun caz pentru un președinte al propriului său partid politic contra celuilalt partid politic, împărțind România în bucăți. Din păcate, de 30 de ani se întâmplă cam la fel. Sper din tot sufletul cât mai repede să începem să facem pace în țara asta.
Am venit însoțit de familia mea. Aici erau foarte mulți oameni. Am venit însoțit de copiii mei, de soția mea și nepoțica mea. Sunt oameni care au fost aici când au intrat și au zis că au venit pentru mine. Dacă au venit pentru mine, vreau să fie lângă mine. Sunt foarte mulți oameni care sunt lângă mine, fără să scrie pe ei nimic”, a declarat Mircea Diaconu, la scurt timp după ce și-a exprimat opțiunea de vot.
Târziu în noapte, după închiderea tuturor secțiilor, fostul actor se va întâlni cu simpatizanții săi la Ateneul Român din București, locul în care și-a lansat, de altfel, candidatura la prezidențiale. Chestionat pe marginea acestui subiect, fostul actor a subliniat că „Ateneul ne-a ales pe noi. Eu nu am ales Ateneul. Ateneul este, după părerea mea, un templu al românismului”.
„Așa și arată. Așa s-a și instituit. Este o formă splendită de civism românesc care a funcționat acum 100 de ani. Dați un leu pentru Ateneu. De aceea simbolic pentru mine Ateneul este una dintre principalele rădăcini ale noastre”, a mai spus Mircea Diaconu.