Al optulea caz de coronavirus a fost confirmat în România. Este vorba despre o femeie de 51 de ani din județul Olt care ar fi intrat în contact cu bărbatul de 71 de ani din Suceava, cel care a fost diagnosticat miercuri cu epidemia pornită din Asia.
UPDATE, ora 17:15 Al nouălea caz de coronavirus a fost depistat în România. Este vorba despre un bărbat de 40 de ani din Hunedoara, care venise din Italia. Acesta se afla în autoizolare și cu o zi înainte a făcut febră. Vineri a fost depistat pozitiv cu coronavirus.
Potrivit secretarului de stat Nelu Tătaru, bărbatul a efectuat o vizită în Brescia și s-a întors în țară de pe Aeroportul din Bergamo. El a mers la spital cu febră și a fost depistat pozitiv. Starea lui de sănătate în acest moment este una stabilă și urmează să fie tratat simptomatic.
Mai exact, bărbatul din Olt a călătorit alături de suceveanul de 71 de ani. Cei doi au fost pasageri în același autocar care se întorcea în țară din Italia. Și ceilalți contacți din autocar ai bărbatului în vârstă de 71 de ani se află acum în atenția medicilor.
Bărbatul din Olt devine astfel al optulea pacient testat pozitiv cu coronavirus. Toate cazurile provin de pe filiera italiană. Primul român depistat cu coronavirus a fost bărbatul din Gorj de 25 de ani, care între timp s-a și vindecat, și care a fost în contact cu italianul din Rimini care vizitase țara noastră. Apoi vorbim de doi membri ai unei familii din județul Timiș care a intrat în contact cu o româncă depistată pozitiv cu coronavirus, dar și despre un medic maramureșean care a plecat din Italia cu mașina și a fost depistat cu coronavirus la Cluj.
Al șaptelea caz, depistat azi-noapte, este o tânără de 16 ani, colegă de clasă cu unul dintre timișoreni.
Știre în curs de actualizare