Suceava parcă s-a mutat la Polul Nord, după viscolul care a lovit județul în ultimele ore! Şosele închise, viscol şi ninsoare abundentă, utilaje de deszăpezire şi imagini cumplite, în nordul ţării, aflat până luni seară sub cod galben de viscol şi ninsoare!
Viscolul şi ninsoarea abundentă au creat probleme, duminică seară, pe mai multe drumuri din judeţul Suceava, unde se intervine cu mai multe utilaje. Vizibilitatea este redusă. Un drum judeţean este închis pe o porţiune de 14 kilometri!
ISU Suceava a anunţat, duminică seară, că este viscol si ninsoare abundentă în jumătatea de nord a judeţului, cu probleme mai mari pe DN 2 Bălcauţi-Siret, DN 17A Ratos-Doreşti.
”Pe aceste tronsoane sunt câte 2 şi chiar 3 utilaje, inclusiv o volă pentru deblocarea traficului în caz de necesitate. Se acţionează pe toate sectoarele cu 34 de utilaje”, a transmis ISU Suceava.
Sursa citată a precizat că, din cauza viscolului, drumul DJ 291 A Siret- Musenita-Frătăuţi Noi, pe o lungime de 14 km, este închis circulaţiei rutiere. ”Dupa încetarea viscolului se va interveni din nou”, a mai transmis ISU Suceava.
”Ninge peste tot. Vântul are 50-60km /h în Pasul Palma”, au mai precizat reprezentanţii ISU.
Centrul Infotrafic a precizat că traficul rutier se desfăşoară îngreunat, pe un singur fir, pe DN 2 Suceava – Siret, în zona localităţii Bălcăuţi, pe raza a doi kilometri, din cauza viscolului şi a stratului de zăpadă depus pe suprafaţa de rulare, vizibilitatea fiind redusă din cauza condiţiilor meteorologice.
”Se acţionează cu material antiderapant, iar echipajele de poliţie rutieră sunt prezente pentru a preveni producerea unor evenimente nedorite. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să circule cu mare atenţie şi cu viteză redusă, să folosească luminile de întâlnire şi fiecare manevră să fie efectuată numai după o temeinică asigurare, pentru a putea evita producerea de accidente rutiere”, a transmis Centrul Infotrafic.
Judeţul Suceava este, până luni seară, sub cod galben de viscol şi ninsoare.