Adriana Bahmuțeanu a făcut primele declarații după ce a trecut printr-o intervenție chirurgicală recent. Fosta prezentatoare de televiziune și ex-nevasta afaceristului Silviu Prigoană spune că putea să moară dacă întârzia cu două zile operație, dar, slavă Domnului, a scăpat cu bine și este recunoscătoare doctorilor pentru asta.
Adriana Bahmuțeanu a avut nevoie de această operație urgent. În urmă cu 5 ani de zile, medicii i-au pus o plasă la stomac, iar acum acea plasă s-a rupt și s-a agățat de intestine. Intervenția trebuia să fie urgentă și orice întârziere putea să îi coste viața, după cum chiar bruneta a mărturisit în urma acestui mare hop.
„E o cumpănă, dar m-a ajutat Dumnezeu. Aveam risc de deces dacă mai întârziam două zile. Acum cântați-mi Prohodul. A fost o situație de urgență, iar doctorii nu s-au așteptat să dureze șase ore. Mi-a salvat viața medicul, vorbesc serios, s-a chinuit să-mi repare nu numai peretele abdominal, ci și intestinele.
Am avut noroc de la Dumnezeu. Azi-noapte m-au spălat de două ori… A venit mama să mă vadă. Acum a trecut cumpăna de tot, am recomandare să încep să mă mișc, am și mâncat. Voi relua ușor, ușor, activitățile. Trebuie să merg la kinetoterapie, acest perete abdominal pe care l-a refăcut trebuie să se dezvolte. Acum sunt pe perfuzii și calmante”, a declarat Adriana Bahmuțeanu la Antena Stars.
Bahmu și-a dat seama că are probleme de sănătate în urmă cu câteva luni, când se afla în Israel. Simțea că o înțepa ceva la stomac, dar a trecut peste până când a aflat marea ei problemă de sănătate. Până să ajungă pe masa de operație a consultat mai mulți medici pentru a afla cu certitudine dacă plasa respectivă îi provoca durerile sau alte și alte probleme nedepistate.