Adriana Bahmuţeanu a postat un mesaj plin de revoltă după moartea lui Mihai Constantinescu şi le blamează pe doamnele care au criticat presa pentru transmiterea informaţiilor legate de moartea lui Mihai Constantinescu.
Pe pagina de Facebook, Adriana Bahmuţeanu a răbufnit şi a explicat de ce consideră că este normal ca Mihai Constantinescu să fie amintit după ce a încetat din viaţă, la vârsta de 73 de ani: „Acum, că s-a dus, deși mi-aș fi dorit să mai stea și să ne mai zâmbească un pic, unora li se pare indecent că televiziunile titrează cu titluri mari vestea trecerii în neființă a marelui artist.
Niște doamne chiar blamează presa care, în nemernicia ei, își permite să le amintească tuturor cine a fost Mihai Constantinescu și ce-a făcut el la viață lui, fie-i țărâna ușoară! Eu una cred că mai ales acum rolul presei este să-i aducă dragului nostru Mihai un ultim omagiu!
Un mare artist care și-a trăit viața decent și simplu, care acum 30 de ani umplea stadioane, ca și acum câțiva ani, când la Forța Zu a fost aplaudat de mii de tineri din noua generație! Un artist pe care televiziunile îl iubeau, îl promovau și unde era mereu invitat să cânte sau să povestească ce mai făcuse”, a scris Adriana Bahmuțeanu, pe Facebook.
Cunoscutul artist a încetat din viaţă după 5 luni de stat în comă. Alături i-au fost actuala şi fosta soţie, care a avut grijă să nu îi lipsească nimic. Pe 31 noiembrie, Constantinescu a fost înmormântat la Cimitirul Ghencea.