Adelina Pestrițu și soțul său, Virgil Șteblea, sunt în culmea fericirii. La un an după ce au devenit părinții unei frumoase fetițe, Zenaida, cei doi își doresc foarte mult și un al doilea copil, iar în lumea showbiz-ului a apărut deja zvonul potrivit căruia fosta prezentatoare TV ar fi din nou însărcinată.
Într-un interviu acordat recent, frumoasa brunetă nu a pus capăt speculațiilor, ba din contră, a dezvăluit că întreaga familie este pregătită să întâmpine un nou membru. Chiar și Zenaida așteaptă cu nerăbdare un frățior cu care să se poată juca.
„E adevărat că ne dorim din tot sufletul și un băiețel. Am lucrat la asta intens în ultima vreme. Noi suntem pregătiți ca să primim și un băiețel, să întregim familia”, a declarat Adelina pentru Click.ro. Iată că, la doar un an de la nașterea Zenaidei Maria, vedeta își dorește să rămână din nou însărcinată pentru ca micuții să crească practic împreună. ”Și Zeni își dorește un frățior, să aibă cu cine se juca. E adorabilă, nu ne putem dezlipi de ea. Când ies cu Virgil, ea rămâne cu bunica. Ne-a fost de mare ajutor”, a declarat Adelina Pestrițu pentru click.ro.
Chiar dacă acum este o soție și o mamă împlinită, Adelina Pestrițu a trecut și prin momente dificile, care au marcat-o pentru totdeauna. Ambii bunicii ai frumoasei vedete au încetat din viață în aceeași săptămână, după cum a povestit aceasta cu sinceritate, într-un interviu.
„Mi s-a întâmplat ca în decursul unei singure săptămâni să am două decese în familie. Bunicile mele s-au dus, din păcate, iar eu seara, la Wowbizz, trebuia să dansez şi să apar super fericită şi împlinită. Nimeni n-a observat că, de fapt, în sufletul meu este haos. Dimineaţa am fost şi am luat-o pe bunica de morgă, seara a trebuit să fiu super strălucitoare şi să pară că nimic nu s-a întâmplat. Iar în sufletul meu îţi dai seama că sufeream enorm, îmi venea să plâng în direct. Dar m-am ţinut de tare ca să nu stric dispoziţia celor care ne urmăreau în fiecare seară, pentru că ei nu aveau nicio vină cu ce se întâmpla în viaţa mea”, a dezvăluit Adelina Pestrițu.