Faimoasa actriță Olivia Newton John are cancer în fază terminală! Dezvăluirea a fost făcută chiar de îndrăgita artistă, care a apărut într-o emisiune de televiziune. Prezentă în platoul celebrei emisiuni 60 Minutes, Olivia Newton John a spus că suferă de cancer în fază terminală, însă nu a vrut să știe cât mai are de trăit.
Lupta cu cancerul de sân este la a treia repriză pentru cunoscuta actriță. Acum însă ea a confirmat că boala a ajuns în stadiul 4 de metastază şi că celulele canceroase s-au răspândit deja şi în alte părţi ale corpului, scrie Agerpres.
După aceste declaraţii triste, actorul Hugh Jackman a dorit să-i aducă un omagiu colegei sale într-unul din concertele turneului său „The Man, The Music, The Show” din Sydney în faţa a 15.000 de persoane. Actorul a sunat-o la telefon în timpul concertului şi i-a transmis scena video.
„Bună Olivia, sunt Hugh, alături de 15.000 dintre prietenii şi rudele tale apropiate. Vreau să-ţi spun că eşti ce mai extraordinară persoană, o mamă incredibilă şi cea mai bună cântăreaţă, ambasadoare şi dansatoare. Pur şi simplu te iubim”. „Vai Hugh, eşti atât de dulce şi de amabil. M-ai făcut să plâng”, i-a răspuns actriţa într-un comentariu pe Instagram.
Actrița a spus în timpul emisiunii că nu a dorit să știe cât mai are de trăit, așa că nu i-a întrebat pe medici și nici nu i-a lăsat să-i spună câte zile mai are. „Când ţi se spune că ai cancer în fază terminală, este posibil să mai ai doar şase luni de trăit. Asta spun statisticile, dar eu nu vreau să ştiu. Este devastator”, a mărturisit actriţa.
Faimoasa actriță și-a liniștit însă fanii și le-a spus că este „departe” de a muri, deşi zvonurile de la începutul anului o considerau de mult timp pe patul de moarte. „Să citeşti că eşti pe moarte sau că vei muri curând este foarte ciudat”, a spus Olivia Newton-John despre aceste informaţii. „Zvonurile morţii mele au fost exagerate…. Mă simt bine”, a încheiat ea.