Actorul și cântărețul britanic Kenny Lynch a murit la vârsta de 81 de ani, scrie presa din Regat. Acesta a jucat în nouă filme, ultimul dintre ele fiind difuzat în 2007.
A fost un entertainer de valoare, iar britanicii și-l amintesc mai degrabă ca muzician, cele mai multe aprecieri pe care le-a primit fiind pentru textele melodiilor pe care le-a compus de-a lungul vieții, scrie Daily Mail.
A devenit extrem de faimos în 1960 când apărea în mai multe show-uri de varietate, unde a cântat, dansat și a interpretat diferite sketch-uri.
A intrat în topurile muzicale în special cu „Up on the roof”, „Sha La La La Lee” și „You can never stop me loving you”.
Lynch a fost apreciat și de colegii de breaslă, iar în 1963 a cântat alături de trupa The Beatles.
Kenny Lynch s-a născut în Stepney, estul Londrei, în anul 1938. A apărut în nouă filme cunoscute, cel mai recent fiind cel din 2007: thriller-ul „The Riddle”.
A mai apărut și în „Dr Terror’s House of Horrors” în anul 1965, în „Carry On Loving” (1970), „The Alf Garnett Saga” (1972) și „Confessions from the David Galaxy Affair” (1979).
Lynch și-a încercat norocul în 1962 la Eurovision, cu melodia „There’s Never Been a Girl”, în anul 1962, dar a eșuat lamentabil.
Bărbatul avea mai multe probleme de sănătate, însă, în ciuda acestora, s-a implicat în diverse acțiuni umanitare până în ultima clipă a vieții sale.
Puțini știu că Lynch a jucat în mai multe meciuri de fotbal caritabile, iar din fondurile strânse a ajutat în special persoanele bolnave care nu își permiteau bani pentru tratarea bolilor de care sufereau.