Un accident înfiorător a avut loc în județul Galați! Șase victime au ajuns la spital în urma incidentului rutier produs la ieşirea din localitatea Tudor Vladimirescu. Două autoturisme, unul condus de un bărbat de 65 de ani, iar altul de unul de 81 de ani, s-au izbit frontal. Un adolescent de numai 15 ani este în stare critică și a fost transportat de urgență la cea mai apropiată unitate medicală.
De altfel, la faţa locului au intervenit mai multe echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, ISU şi Poliţia Rutieră Galaţi. De remarcat că circulația în zonă este blocată în acest moment și oamenii legii cer folosirea rutelor ocolitoare. „Sunt 6 victime în urma accidentului. Una dintre acestea, un tânăr, este în stare foarte gravă.
Are multiple traumatisme şi este în comă. A fost preluat de echipajele noastre aflate la faţa locului”, a declarat directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, Mihai Polinschi. „În accidentul care a avut loc la ieşirea din localitatea Tudor Vladimirescu au fost implicate două autoturisme. Cel care circula dinspre Tecuci către Galaţi şi la volanul căruia se afla un bărbat, de 65 de ani, a pătruns pe contrasens, lovind frontal autoturismul condus regulamentar de un bărbat, de 81 de ani.
Din impact, a rezultat rănirea gravă a unui minor de 15 ani, aflat în maşina care a intrat pe contrasens, şi rănirea uşoară a conducătorului auto, precum şi a altor trei persoane din cel de-al doilea autoturism (conducătorul auto şi două femei de 81 şi 75 de ani)”, precizează Inspectoratul Poliției Județene Galaţi.
Potrivit oamenilor legii, cei doi șoferi nu au consumat alcool. Deocamdată nu se ştie cauza pentru care şoferul de 65 de ani a intrat pe contrasens, deşi din faţă venea autoturismul cu care s-a izbit frontal. Poliţia Rutieră cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul.