O aeronavă de școală, de tip Diamond 42, s-a prăbușit joi după amiază, la scurt timp după decolarea de pe Aeroportul Tuzla, din Constanța. În avion se aflau instructorul și elevul, iar cel din urmă a murit pe loc. În ceea ce îl privește pe instructor, acesta a mai avut parte de un incident aviatic în carieră, în urmă cu 13 ani, atunci când scăpa ca prin urechile acului de căderea la sol, după ce redresa aeronava.
Din păcate, pentru elevul său în vârstă de 50 de ani nu s-a mai putut face nimic. Oana Bratu, medicul de la Ambulanța Constanța, care a intervenit la fața locului, a oferit detalii despre cum a fost găsit elevul: „Avea un traumatism cranio-cerebral acut deschis, traumatism bilateral de torace cu pneomotorax bilateral, lacerație hepatica sau spenică cu multiple fracturi închise de membre superioare, respectiv inferioare.”
„După ce pilotul va ieşi din operaţie va fi investigat de autorităţi. Pilotul de la Tuzla a mai fentat moartea o dată! În accidentul aviatic a murit elevul său”, a declarat Marin Alexandru, prim procuror Pachetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Pilotul se numeşte Gheorghe Dumitru, are 54 de ani şi în urma accidentului aviatic a suferit mai multe traumatisme şi are mebrele racturate. Acesta a mai fost implicat într-un incident aviatic nu la fel de grav, în 2005. Atunci, avionul în care se afla alături de încă un pilot, unul de tip Antonv II, a fost la un pas să se prăbuşeacă la mai puţin de un kilometru de aerodrom. Cei doi au reuşit în cele din urmă să stabilizeze aeronava şi să aterizeze de urgenţă, pe câmp.
Adrian Vasilache, directorul Aeroportului Tuzla, a fost întrebat cu privire la cele întâmplate: „E un avion de şcoală, evident că e cu dublă comandă, dar, repet, nu pot să vă dau detalii, nu pot să fac niciun fel de speculații. Urmează să vină o comisie de anchetă care o să cerceteze toate cauzele și tot ce s-a întâmplat”.