A murit veteranul de război Constantin Orășeanu, la vârsta de 105 ani

A murit veteranul de război Constantin Orășeanu, la vârsta de 105 ani, transmite Ministerul Apărării Naționale pe Facebook. Una dintre mândriile armatei ne-a părăsit definitiv astăzi, după o viață dedicată patriei noastre. O bucățică de istorie s-a stins azi odată cu el.

Veteranul Constantin Orășeanu, erou în Al Doilea Război Mondial

Veteranul Constantin Orășeanu a luptat pe front în cel de-Al Doilea Război Mondial și a fost unul dintre oamenii emblematici ai Armatei. A fost cercetaș în Grupul de Cercetare al Regimentului 4 Călărași și s-a pus scut în fața gloanțelor pentru a-și apăra țara.

„În luna august sărbătoream, în comuna Dudești din Brăila, un veteran de război la împlinirea unei incredibile vârste, 105 ani. Am învățat atunci că cele mai grele momente ale României au creat cei mai puternici oameni dintre noi, veterani care se retrag modești la case vechi la țară, care se gospodăresc până la final singuri, care nu se dau bătuți în fața bătrâneții lungi și care ating, numai ei știu cum, vârste la care noi rămânem fără glas când le vedem pe tort”, a transmis Ministerul Apărării în spațiul virtual.

 

Românii au transmis condoleanțe și mesaje frumoase în memoria militarului

Românii au comentat într-un număr foarte mare la postarea Ministerului Apărării, scriind că sunt mândri că țara noastră a avut astfel de oameni, care sunt în ultima vreme tot mai puțini. „Eroii nu mor niciodată! Veșnică recunoștință eroilor neamului Românesc! Bunul Dumnezeu să vă ierte!”, este doar unul din mesajele românilor.