Scriitorul Ion Brad a murit, miercuri, la vârsta de 89 de ani. A fost unul dintre cei mai mari scriitori contemporani din România și i-a avut ca prieteni pe Ion Agârbiceanu, Lucian Blaga, Emil Isac, Tudor Arghezi, Adrian Păunescu, dar și alte nume importante.
Ion Brad s-a născut la Pănade, în județul Alba, pe 8 noiembrie 1929. A studiat Filologia la Cluj, apoi a devenit redactor la prima revistă românească din Cluj, Almanahul literar, care ulterior s-a numit Steaua. A devenit secretar al Uniunii Scriitorilor din Cluj, redactor-șef la Cravata roșie și a lucrat ulterior la numeroase ziare. În cariera sa a lucrat și în domeniul cultural și în diplomație, iar în perioada 1973-1982 a fost ambasadorul României în Grecia. A fost, de asemenea, director al Teatrului C.I. Nottara.
A publicat volume de versuri, proză sau memorialistică, iar poeziile și prozele sale au fost traduse în engleză, franceză, greacă, spaniolă, bulgară, rusă, dar și în alte limbi. Totodată, scriitorul Ion Brad a tradus mai multe cărți din limba greacă. A fost prieten cu numeroase persoane importante din România, dar și cu scriitori cunoscuți precum Ion Agârbiceanu, Lucian Blaga, Emil Isac, Tudor Arghezi și Adrian Păunescu. Mulți dintre ei i-au scris mesaje pe diverse cărți.
„Lui Ion Brad, cu stima pe care o merită pe deplin, cu dragostea pe care știe că i-o port, cu recunoștință pentru prietenia pe care mi-o poartă”, i-a scris Nicolae Labiș volumul Primele iubiri, în timp ce Octavian Paler i-a scris în 1988 pe volumul Viața ca o coridă „Lui Ion Brad la o noapte când halucinau în fața noastră marmorele Acropolei, o amintire în care se limpezesc până în adânc prețuirea mea pentru om și opera lui și prietenia ce i-o port trecută prin multe și rămasă neștirbită de timp.”
Ion Brad a primit premiul Academiei Române pentru volumul de versuri Cu timpul meu, premiul Uniunii Scriitorilor pentru volumul Cele patru anotimpuri și premiul de poezie „Transilvania” al Festivalului Internațional „Lucian Blaga”. De asemenea, a fost numit cetățean de onoare al orașelor Cluj-Napoca și Blaj. Scriitorul Ion Brad a murit, miercuri, la vârsta de 89 de ani.