Ziaristul Romulus Căplescu, considerat patriarhul comentatorilor români de politică externă a murit sâmbătă dimineața, 27 iulie. Gazetarul a scris în activitatea sa publicistică mii de comentarii pe probleme internaționale, editoriale și reportaje.
Romulus Căplescu a murit la vârsta de 92 de ani, sâmbătă dimineașa, 27 iulie. Ziaristul este considerat patriarhul comentatorilor români de politică externă din țară. Romulus Căplescu a studiat la Facultatea de Filologie din Capitală având o cultură politică impresionantă. Gazetarul vorbea cursiv limba engleză și franceză fiind trimis special la sesiunile Adunările Generale a ONU, la Conferințe pentru Securitate la Helsinki precum și la alte reuniuni internaționale. Romulus Căplescu a însoțit numeroși șefi de stat peste hotare. De asemenea, jurnalistul a fost trimis împreună cu alți ziariști la Praga înainte ca trupe din cinci țări ale Tratatului de la Varșovia să invadeze Cehoslovacia. A condus în cadrul Agenției Naționale de Presă AGERPRESS două dintre cele mai importante departamente: informativ și externe.
„Era privită cu mare simpatie și cu mare interes. În timp ce în celelalte țări socialise se constata reținere, erau ezitări, rezerve, la noi era o simpatie deosebită față de aceste evenimente. Datorită acestui fapt celelalte țări socialiste priveau cu foarte multă reținere poziția românească. Această simpatie s-a intensificat extraordinar după intervenție. Presa română a publicat pagini întregi despre ce se întâmpla acolo, luînd ca sursă agențiile de presă străine, nu TAS-ul, ci France Press, Reuters, UPI. Opinia publică din țară era informată perfect.”, a declarat Romulus Căplescu despre cum era văzută ”Primăvara de la Praga” în presa românească, potrivit omisedesemne.ro.
Romulus Căplescu a fost numit șeful Departamentului Externe la Scânteia după anul 1968, iar după anul 1989 a deținut aceeași funcție și la ziarul Adevărul până în 1994. Ziaristul a avut ca hobby filmul și a devenit unul dintre cei mai avizați cunoscători ai acestei arte. Totodată, Căplescu cunoaște problemele specifice lumii filmului și protagoniștii ei. Ziaristul a colaborat cu revista Cinema unde a scris numeroase articole.
Romulus Căplescu s-a născut pe 16 februarie 1927, în Bucureşti. Gazetarul va fi condus pe ultimul drum duminică. Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu pot merge la Biserica Herestrău din zona Pipera din Capitală, slujba de înmormântare va avea loc duminică, 28 iulie la ora 11:30. Înhumarea ziaristului va avea loc la cimitirul acestei biserici.