Teatrul din România este din nou în doliu, după ce actorul buzoian George Stoian a murit la vârsta de 77 de ani. Vedeta a decedat în urma unor probleme cardiace.
Actorul a fost găsit fără suflare în locuința sa chiar de către soția lui. George Stoian s-a născut pe 27 ianuarie 1943, în comuna Richiş, județul Sibiu. A fost actor şi regizor de teatru, instructor de brigăzi artistice, baterist a absolvit Şcoala Populară de Artă din Cluj, secția actorie în 1967. În același an se stabileşte la Buzău.
Actorul venise în Buzău pentru a lucra la fabrica de sârmă, dar s-a îndrăgostit de oraş, mai ales după ce a văzut că în oraș se făcea și teatru.
Pe scena Teatrului „George Ciprian” a jucat alături de lurie Darie, Niculae Urs și Radu Panamarenco. Actor la Teatrul de Stat de la Turda, membru al mai multor cluburi de teatru, prezentator de spectacole, metodist al Casei de Cultură din Buzău dar și director al Clubului de Teatru de la fabrica de sârmă.
George Stoian a încercat să se implice cât mai mult în tot ceea ce înseamnă teatru. Talentul său i-a adus multe premii naționale, dar actorul a fost și îndrumătorul multor tineri premiați la numeroase festivaluri.
Primul premiu național îl câștigă în 1979, la festivalul „Oameni şi fapte în marea întrecere”, care se ținea la Târgovişte. La Bienala de teatru „lon L. Caragiale” obține premiul pentru interpretare, iar în 1987 participă la „Cântarea României” ca recitator, ajungând până în faza finală. Dumnezeu să-l ierte!