Există multe semne de la Univers pe care le ignorăm, însă patru dintre acestea apar cel mai frecvent în calea a ceea ce noi numim naiv destin.
Se spune că în funcție de ceea ce gândim atragem: dacă gândim negativ, atragem răul, iar dacă gândim pozitiv, atragem lucrurile bune. Ce ai spune dacă ai avea capacitatea să ștergi răul din viața ta, ori să îl eviți? Iată câteva semne de la Univers de care ar fi bine să ții cont pe viitor.
Primul semn: Apar tot mai multe obstacole de nicăieri. Stai liniștit/ă, totul merge ca pe roate, însă, de undeva, din senin, apar problemele, iar de multe ori se comportă ca un joc de domino. Universul vrea să îți transmită că trebuie să privești cu mai multă atenție la acțiunile tale.
Oamenii se concentrează de multe ori pe anumite aspecte ale vieții, dar le neglijează pe cele mai importante. Așa se face că unele obstacole pot apărea de unde nu te aștepți.
Al doilea semn: Ai tot felul de idei brusc, simți inspirația, dar apoi o abandonezi. Culmea este că peste un timp, când ți se va solicita creativitatea, nu vei mai putea născoci nicio idee.
Se spune că e bine să bați fierul cât e cald, să te bucuri de mesajele pe care le primești de la Univers și să le folosești atunci. Nu ignora lucrurile bune, sursele de inspirație care pot apărea foarte rar, dar și atunci când vin sunt ca o comoară infinită pentru tine.
Al treilea semn: Ai o stare de agitație în permanență și simți, dar nu știi cum e posibil, că se va întâmpla ceva rău. Probabil că ești pe o frecvență energetică cu cineva care chiar are nevoie de ajutor ori rezonezi cu anumite vibrații aflate la mare depărtare care îți transmit că se apropie un eveniment major.
Al patrulea semn: Ai vise ciudate în care vezi oameni pe care nu i-ai văzut în viața ta, dar pe care îi ții minte perfect a doua zi. Astfel de vise sunt destul de rare și, cel mai probabil, Universul vrea să îți transmită ce tip de oameni ți-ar putea ieși în cale: de cine să te apropii în viitor și de cine să te ferești.