27 decembrie şi 3 ianuarie au devenit, în mod oficial, zile libere pentru bugetari! Ministrul Muncii Violeta Alexandru a anunţat la începutul şedinţei de Guvern, că este pregătită HG prin carecele două zile intră la categoria „libere” în acest an. De remarcat că hotărârea nu figura iniţial pe agenda şedinţei de Guvern.
Premierul Ludovic Orban a întrebat-o pe ministrul Muncii Violeta Alexandru, la începutul, şedinţei de Guvern, dacă are pregătită HG prin care zilele de 27 decembrie şi 3 ianuarie sunt declarate zile libere.
Cu toate acestea, Orban a precizat că Trezoreria va lucra în zelele de 23, 24 decembrie şi pe 27, 30, 31 decembrie. ”Nu închidem Trezoreria fără să anunţăm”, a precizat prim-ministrul în timpul ședinței.
Conform unui proiect de HG, zilele de 27 decembrie 2019 şi 3 ianuarie 2020 sunt declarate zile libere, pentru angajaţii din instituţiile şi autorităţile publice, acestea urmând a fi recuperate până la 31 ianuarie 2020.
„Pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, zilele de 27 decembrie 2019 şi 3 ianuarie 2020 se stabilesc ca zile libere.
Pentru recuperarea zilelor de muncă stabilite ca zile libere, instituţiile publice şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 ianuarie 2020, potrivit planificărilor stabilite”, se arată în proiectul de Hotărâre.
Astfel, bugetarii vor avea o primă minivacanţă de miercuri, 25 decembrie până duminică, 29 decembrie. O a doua perioadă de minivacanţă va incepe miercuri, 1 ianuarie şi se va încheia duminică, 5 ianuarie.
Prevederile nu se aplică însă în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii.
De asemenea, prevederile „nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în zilele de 27 decembrie 2019 şi 3 ianuarie 2020 şi nici participanţilor în aceste procese„.