Votul prin corespondență a fost una dintre noutățile care au avut loc la aceste alegeri prezidențiale. Numărul celor care s-au înscris să voteze însă prin această procedură nu a fost unul impresionant, puțin peste 41.000 de români. Dintre aceștia, doar 60% dintre români au votat, mai exact puțin peste 25.000 de votanți. Așadar, votul a peste 16.000 de români nu a mai fost trimis înapoi în țară, principalul motiv fiind că plicurile lor cu buletinele de vot nu au mai ajuns în România.
Mai exact 41.003 români s-au înscris să voteze prin corespondență pentru alegerile din România. Până joi, la ora României 24:00, în momentul în care s-a închis votarea au fost validate voturile a 25.189 de români. Cei peste 15.000 de români care au aplicat la această procedură dar nu le-a fost validat votul fie nu au mai depus buletinele la secțiile de votare prin corespondență, fie acestea nu au ajuns la timp util în România pentru a fi validate.
Românii ale căror voturi prin corespondență nu au fost validate au primit un e-mail din partea MAE: „Plic Nevalidat În atenția D.A.A., Plicul dumneavoastră cu votul pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2019 nu a ajuns în timp util pentru a putea fi validat. Vă rugăm să vă îndreptați spre cea mai apropiată secție de votare din străinătate pentru a vă exercita dreptul de vot. Accesați harta interactivă a secțiilor de votare din străinătate la următorul link: https://www.mae.ro/maps/4083”, arată cei de la Libertatea.ro.
După scandalul care a avut loc în cadrul alegerilor europarlamentare din 26 mai, dar și având precedentul alegerilor prezidențiale din 2014, autoritățile au decis ca votul din diaspora să aibă loc pe perioada a trei zile. Astfel, votul a început vineri, de la ora locală 12:00. De asemenea, românii din străinătate vor putea vota și sâmbătă, între orele 07:00-21:00 și duminică, în același interval orar. Până la ora 15:00, ora României, peste 20.000 de români din Diaspora și-au exprimat deja votul la cele 835 de secții de votare deschise pe întreg mapamondul.