România sărbătorește – pe 24 ianuarie – 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, iar această zi a fost delarată liberă prin lege. Pentru că anul acesta 24 ianuarie pică într-o zi de joi, românii au făcut cereri de concediu pentru ziua de vineri, 25 ianuarie, iar astfel se vor putea bucura de o minivacanță.
Unirea Principatelor Române (Mica Unire) a avut loc la jumătatea secolului al 19-lea prin unirea Moldovei și a Țării Românești sub numele Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești. Unirea s-a înfăptuit prin apropierea economică și culturală a celor două țări, care a cunoscut o etapă decisivă și ireversibilă prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Uniunea vamală între Moldova și Țara Românească a început încă din 1848, în timpul domniei lui Mihail Sturdza și a lui Gheorghe Bibescu. În urma Adunării ad-hoc din 1857, în care a avut loc un vot popular favorabil unirii celor două țări, a dus la Convenția de la Paris din 1858, prin care înțelegerea Marilor Puteri a dus la acceptarea uniunii formale dintre Moldova și Țara Românească, care vor avea guverne diferite și unele instituții comune.
În 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a condus cele două state într-o uniune personală. Trei ani mai târziu, în 1862, cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, astfel realizându-se unirea politică. În 1866, după înlăturarea sa, unirea a fost consolidată de principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, succesorul său, iar constituția din acel an a denumit noul stat România.
Nu toți salariații vor beneficia de această zi nelucrătoare (24 ianuarie). Bugetarii care lucrează în unitățile sanitare sau în cele de alimentație publică, plus alte locuri de muncă în care nu se poate întrerupe activitatea din cauza specificului sau al procesului de producție.