21 de unități de învățământ au cursurile suspendate parțial sau integral! Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (IŞMB) a informat că în 20 de unităţi de învăţământ din Capitală cursurile sunt suspendate parţial din cauza gripei, iar într-o grădiniţă privată integral.
Potrivit unei informări a IŞMB, cursurile sunt suspendate în cele 20 de unităţi în una sau două clase/grupe.
Cursurile se suspendă în situaţia în care se confirmă medical cel puţin trei cazuri de copii cu gripă într-o clasă/grupă.
Vă readucem aminte că alte trei decese cauzate de gripă au fost înregistrate, fiind vorba despre doi bărbaţi şi o femeie, toţi având şi alte afecţiuni şi nefiind vaccinaţi antigripal. În acest sezon, gripa a cauzat 34 de decese, până în prezent.
Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), au fost confirmate trei noi decese, toate la persoane cu virus gripal tip A, subtip (H1)pdm09.
Astfel, este vorba de un bărbat în vârstă de 55 de ani, din judeţul Bacău, care a murit în 8 februarie, de un bărbat de 50 de ani din judeţul Bihor, care a murit în 12 februarie, şi de o femeie de 52 de ani, tot din judeţul Bihor, care a murit joi.
Cele trei persoane aveau condiţii medicale preexistente, dar nu erau vaccinate anti-gripal. Autorităţile sanitare au declarat oficial, în 6 februarie, epidemie de gripă, în condiţiile în care numărul total al deceselor era de 18.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunţat la sfârșitul săptămânii trecute că situaţia centralizată la nivel naţional arată că, din cauza gripei şi a virozelor erau închise 95 de unităţi de învăţământ, din Alba (două), Argeş (trei), Bucureşti (65), Constanţa (două), Cluj (şapte), Iaşi (trei), Ilfov (trei), Olt (una), Sălaj (una), Sibiu (două), Suceava (cinci) şi Teleorman (una).
În total, sunt 9.637 de elevi afectaţi de suspendarea cursurilor din aceste unităţi de învăţământ, ei nefiind însă bolnavi.
Lista școlilor și grădinițelor închise parțial din cauza gripei:
Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Târgu-Mureș,
Liceul Teoretic „Andrei Bârseanu” Târnăveni
ILFOV
Şcoala gimnazială nr. 1, Pantelimon
Şcoala gimnazială nr. 1, Bragadiru
Şcoala gimnazială nr. 1, 1 Decembrie
Şcoala gimnazială nr. 1, Jilava
DÂMBOVIȚA
Grădinița cu program prelungit nr.13 Târgoviște
CLUJ
Liceul Teoretic ” Eugen Pora” Cluj-Napoca
Liceul Teoretic Onisifor Ghibu Cluj-Napoca
Liceul de Informatica Tiberiu Popoviciu Cluj-Napoca
Scoala Gimnaziala Octavian Goga Cluj-Napoca
SIBIU
Școala Gimnazială Nr. 25 Sibiu
Liceul Teoretic „Gustav Gündisch ” Cisnădie
Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu
OLT
Scoala Gimnaziala “Nicolae Iorga” Slatina
SUCEAVA
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 Albinuta Suceava -structura a GPP Aschiuta Suceava
BRAȘOV
Colegiul de Științe ‘Grigore Antipa’ Brașov,
Colegiul Național ‘Unirea’ Brașov,
Colegiul Tehnic ‘Mircea Cristea’ Brașov,
Grădinița cu Program Prelungit ‘Boboceii’ Nr. 19 Brașov,
Grădinița cu Program Prelungit ‘Primii Pași’ Nr. 10 Brașov,
Școala Gimnazială Nr. 11 ‘Ștefan Octavian Iosif’ Brașov,
Școala Gimnazială Nr. 2 ‘Diaconu Coresi’ Brașov,
Școala Gimnazială Comăna de Jos,
Școala Gimnazială Hălchiu,
Școala Gimnazială Lunca Câlnicului
BUCUREȘTI
Liceul Teoretic Școala Mea (grădinița)
Școala Gimnazială Eugen Barbu
Școala Gimnazială Elena Văcărescu
Școala Gimnazială nr. 28
Școala Gimnazială Petre Ghelmez
Școala Gimnazială Grigorie Ghica Voievod
Grădinița nr. 231
Școala Gimnazială nr. 81
Școala Gimnazială Federico Garcia Lorca
Școala Gimnazială nr. 82
Școala Gimnazială nr. 129
Școala Gimnazială nr. 165
Școala Gimnazială Șerban Vodă
Școala Gimnazială nr. 99
Colegiul Romano-Catolic Sf. Iosif
Școala Gimnazială nr. 174
Școala Gimnazială nr. 169
Școala Gimnazială nr. 172
Școala Gimnazială nr. 311
Grădinița nr. 230
Lista școlilor și grădinițelor închise integral din cauza gripei:
IAȘI
Grădinița cu program prelungit ”Surorile providenței”, Iasi
SIBIU
Grădinița cu program prelungit „Elefănțelul Curios” Sibiu
BUCUREȘTI
Grădinița KIDS CLUB, Sector 3, (particular)