Viorica Dăncilă nu va avea parte de un început de an liniştit. Sindicaliştii din Sănătate ameninţă cu protestul şi au creat mişcarea denumită „Pluguşorul nedreptăţiţilor”. În 2019 se anunţă mai multe proteste ale angajaţilor in Sănătate, după cum s-a informat prin intermediul unui comunicat cei de la Federaţia „Solidaritatea Sanitară” din România.
„La iniţiativa Federaţiei ‘Solidaritatea Sanitară‘, denumită Pluguşorul Nedreptăţiţilor, au răspuns până acum peste 4.000 de salariaţi din sănătate din toată ţara, mulţi dintre ei transmiţând deja ‘urările’ lor la adresa Guvernului.
Având în vedere ‘obiceiul’ Guvernului de a adopta acte normative ce vizează soarta salariaţilor din sănătate fără respectarea regulilor de dialog social (aceasta fiind principala cauză a efectelor negative) şi de a face acest lucru în perioada sărbătorilor, protestele noastre sunt întemeiate.
Pentru a ne asigura că astfel de situaţii nu se vor repeta în viitor considerăm că orice acţiune a Guvernului în perioada sărbătorilor va trebui urmată de proteste în aceeaşi perioadă, ce trebuie să includă şi greva generală”, se arată în informarea sindicaliştilor Federaţiei ’Solidaritatea Sanitară”.
„Deși această Ordonanță de Urgență rezolvă una dintre probleme, respectiv asigură creșterea salariilor de bază pentru cca. 50% dintre salariații din sănătate cu ¼ din diferența dintre salariul actual și nivelul prevăzut în grila de salarizare pentru anul 2022, ea introduce în același timp o serie de măsuri care au un impact negativ semnificativ asupra tuturor salariaților din sănătate. Pe pagina protestului am prezentat Nota cu daunele pe care OUG 114/2018 le generează salariaților din sectorul public de sănătate. Ea va fi completată cu Calculele analitice ale pierderilor pe care le suferă salariații din sănătate.
Spre exemplu, prin acest act normativ adoptat în perioada Sărbătorilor, Guvernul a decis, în mod paradoxal, să-i lipsească de drepturile cuvinte pentru activitatea desfășurată în această perioadă tocmai pe cei aflați acum la muncă pentru a asigura continuitatea serviciilor medicale necesare populației„, au mai scris sindicaliştii.