2019 este anul Porcului de Pământ în zodiacul chinezesc, considerat de astrologii chinezi o perioadă bună pentru a face bani şi pentru a investi, dar și un an plin de bucurie, prietenie și iubire pentru toate semnele zodiacului. Chinezii consideră că porcul este un animal care atrage succesul în toate aspectele vieţii.
Cele 12 semne ale zodiacului chinezesc sunt: şobolanul, boul, tigrul, iepurele, dragonul, şarpele, calul, oaia (capra), maimuţa, cocoşul, câinele şi porcul, iar apartenența lor la o anumită zodie se stabilește nu în funcție de data nașterii, ci de anul nașterii. Chinezii sărbătoresc anul nou conform unui calendar care ține cont de ciclurile Lunii, iar fiecare an este asociat unuia dintre cele 12 semne zodiacale, la care se adaugă unul dintre elementele: metal, apă, lemn, foc, pământ.
Chinezii consideră că persoanele născute în semnul porcului sunt motivate, cinstite şi pline de entuziasm și se concentrază asupra scopurilor lor, dedicându-și toată energia pentru a le atinge. În plus, acestea sunt generoase și caută să ocupe poziții cheie în carieră, nu risipesc banii și pot părea materialiste. Chinezii apreciază porcul pentru că simbolizează norocul, cinstea și prosperitatea, fiind și un semn al virilității, acesta fiind motivul pentru care imagini simbolizând porci pot fi găsite în dormitoarele celor care încearcă să facă copii.
Numerele norocoase pentru cei născuţi sub semnul Porcului sunt 4, 6 şi 8, iar culorile reprezentative sunt galben, gri, auriu. De asemenea, florile norocoase sunt margaretele şi hortensiile. Astrologii susțin însă că cei născuți în ani cu semnul Porcului (1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019) vor avea parte de o perioadă cu ghinion.
Pe 4 februarie se va încheia Anul Câinelui de Pământ și va începe Anul Porcului de Pământ, urmat de cel al Şobolanului de Metal.