Mai mulţi artişti din România, reprezentați de casele de producție Global Records, HaHaHa Production și Quantum Music, au trimis către Ministerul Culturii, luni, 23 martie, o scrisoare prin care cer susţinrea muzicii româneşti în perioada în care ne aflăm.
În contextul epidemiei de coronavirus din ţara noastră, precum şi a stării de urgenţă în care ne aflăm, 65 de artişti şi compozitori din România au trimis Ministerului Culturii o scrisoare prin care cer să se ia măsuri şi în privinţa lor, scrie unsitedemuzica.ro.
Astfel, la scurt timp după ce a luat la cunoştinţă scrisoarea artiştilor, Ministrul Culturii și-a arătat susținerea totală pentru măsurile propuse de către artişti şi compozitori.
Principala solicitare a artiştilor, în perioada de alertă în care România se află, este difuzarea de muzică românească la posturile de radio.
„Introducerea pe perioada stării de urgență a unei reglementări prin care posturile de radio și tv de pe teritoriul României să difuzeze producții muzicale care includ cel puțin contribuția unui autor român sau interpretate de un cetățean român într-o proporție de minimum 50% din totalul de muzică difuzată zilnic.
Difuzarea muzicii în limba română într-o proporție de minimum 50% din totalul de muzică difuzată zilnic, pentru susținerea culturii românești pe termen lung, ulterior perioadei de stare de urgență„, sunt solicitările artiştilor în scrisoarea trimisă către Ministerul Culturii.
În ţara noastră, 80% din veniturile artiștilor sunt realizate din prestații artistice și cesiunea interpretării lor live în cadrul evenimentelor și concertelor, care în următoarele luni au fost anulate.
Artiştii susţin că acest fenomen nemaiântâlnit va duce la micşorarea dramatică a creațiilor muzicală autohtonă. Astfel, piaţa va fi dominată, ca și în perioada 1990-1999, de artiștii străini. Aceştia din urmă pot supravieţui datorită atragerii de venituri substanțiale din drepturile de autor pentru difuzarea melodiilor lor.
Mai multe ţări din UE au trecut deja la astfel de măsuri pentru protejarea artiştilor. Franța impune ca un procent din muzica difuzată pe radiourile și televiziuni să fie în limba franceză în această perioadă.