Vremea frumoasă ține cu românii. Cum arată prognoza meteo pentru următoarele zile

Eduard Nicolae Popa   
în Stiri de ultima ora
15/10/2019, 13:32
Vremea frumoasă ține cu românii. Cum arată prognoza meteo pentru următoarele zile
Vrmee caldă în săptămâna care urmează *foto: hepta.ro

Vremea este într-o continuă schimbare iar capriciile sale nu țin cont nici de calendar, nici de hainele pe care le-ați scos din dulap. Astfel, românii sunt invitați de meteorologi să își scoată din nou hainele de vară în această săptămână, cel puțin pe timp de zi.  Așadar, vremea rămâne călduroasă și frumoasă în toate zonele istorice ale României, în ciuda faptului că ne apropiem cu pași repezi de iarnă.

Prognoza meteo pentru următoarele zile

Astfel, potrivit ANM miercuri se păstrează condițiile de ceață în est și sud-est, iar temperaturile vor fi mai modeste. În restul zonelor vom avea în continuare, soare și vreme mult mai caldă decât de obicei. Joi va mai fi un pic de ceață sau chiar înnorări persistente în ținuturile estice. Este posibil să apară și burnița, însă în restul zonelor, lucrurile stau cu mult mai bine. Va fi cer senin, iar maximele ating 20 de grade aproape peste tot.

Și vineri dimineață mai găsim ceva negură prin Moldova, Bărăgan și Dobrogea. Sunt anunțate și condiții de burniță, însă în celelalte zone va continua vremea însorită.

Vrmee caldă în săptămâna care urmează
Vrmee caldă în săptămâna care urmează *foto: hepta.ro

Cum va fi vremea în București

În București, miercuri dimineață o să avem din nou ceață, iar atmosfera se mai răcorește puțin. După prânz vedem soarele, iar barometrele vor arăta o nouă creștere a presiunii atmosferice. Ziua de joi începe cu atmosferă umedă și ceață persistentă, însă mai târziu, va apărea soarele. Și vineri dimineață mai sunt condiții de ceață. La amiază se înseninează și maxima ajunge pe la 22 de grade. Pe timpul nopții nu prea sunt modificări. Minimele rămân la același nivel.

Cum e vremea la munte în restul săptămânii

La munte, miercuri va fi la fel de cald și de plăcut ca marți. Norii nu prea apar, ceața se risipește în orele dimineții, iar temperaturile din stațiuni ajung și la …20 de grade. Joi rămânem cu vremea neobișnuit de caldă. Cerul va fi senin, iar umezeala va fi destul de mare, la începutul zilei. Vineri, prindem altă zi însorită și mai caldă decât în mod obișnuit.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×