Odată cu luna februarie, iarna pare să-și fi intrat pe deplin în drepturi din punct de vedere meteorologic. ANM a emis în cursul zilei de miercuri o avertizare cod roșu de viscol ce vizează Bucureștiul, dar și alte nouă regiuni ale țării.
Concret, începând cu ora 18:00, în județele Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brașov, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Tulcea sunt semnalate depuneri ale straturilor de zăpadă și intensificări ale vântului, care va sufla cu rafale de peste 120 kilometri, reducând vizibilitatea spre zero.
În aceste condiții, autoritățile sunt pregătite să intervină pentru a preîntâmpina capriciile vremii. Spre exemplu, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din Suceava a anunțat miercuri că vor fi adoptate primele măsuri pentru relocarea, cazarea și hrănirea persoanelor surprinse în trafic sau afectate de fenomenele meteorologice periculoase.
Totodată, Prefectul de Brăila, Cătălin Boboc, a decis ca toate drumurile să fie închise, în cazul în care situația se va înrăutăți. În plus, școlile de pe raza județului urmează să își întrerupe activitatea, iar Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice Brăila a pregătit 28 de echipe de intervenție cu 30 de autoturisme de teren și 6 utilaje.
Și în Buzău este luată în calcul închiderea drumurilor, mai ales că meteorologii anunță intensificări puternice ale vântului. „Suntem în stare de alertă pentru a interveni în sensul suplimentării dispozitivului curent.
Vom face filtre în punctele cunoscute, vom izola la nivel de județ și municipii, pe cei surprinși în trafic. Recomandăm șoferilor să evite deplasările pe distanțe lungi.
Se preconizează că de îndată de va fi instaurat codul roșu să procedăm la închiderea tuturor drumurilor naționale.
E posibil să intervină o astfel de măsură și înainte de a intra în vigoare codul roșu, dacă situația va fi de așa natură”, a declarat comandantul IPJ Buzău, comisar șef Laurențiu Pantazi.