Voltaj, care reprezintă România la Eurovision, va intra sâmbătă în finală cu numărul 20, după ce organizatorii concursului au decis ordinea interpretărilor în show-ul în care va fi stabilit câştigătorul competiţiei cântecului european 2015.
Ordinea de intrare în competiţie a fost stabilită de televiziunea publică austriacă ORF şi aprobată de European Broadcasting Union (EBU).
Voltaj duce piesa „De la capăt”/ „All over again” în marea finală Eurovision 2015. Artiştii vor interpreta piesa în limba engleză pentru a putea fi înţeleasă de public. Melodia cu care va participa Voltaj are un mesaj menit să emoţioneze, despre copiii ai căror părinţi au plecat la muncă în străinătate şi i-au lăsat singuri, cu vecinii sau bunicii lor.
Show-ul de sâmbătă noaptea va fi deschis de Slovenia, iar artiştii care vor cânta înaintea celebrului „Start vot” sunt cei de la Il Volo, reprezentanţii Italiei.
Astfel, ordinea intrării ţărilor concurente în finala EUROVISION este următoarea: Slovenia, Franţa, Israel, Estonia, Marea Britanie, Armenia, Lituania, Serbia, Norvegia, Suedia, Cipru, Australia, Belgia, Austria, Grecia, Muntenegru, Germania, Polonia, Letonia, România, Spania, Ungaria, Georgia, Azerbaidjan, Rusia, Albania şi Italia.
Anul acesta, în finala EUROVISION, care se află la ediţia jubiliară cu numărul 60, intră un număr record de ţări — 27. Cu ocazia acestei aniversări, Australia a fost invitată în concurs datorită numărului mare de fani din această ţară, dar şi pentru că populaţia australiană este formată, în majoritate, din imigranţi europeni, după cum au motivat organizatorii.
În total, 20 de ţări au intrat în finala EUROVISION în urma a două semifinale, în care au fost selectaţi câte 10 finalişti. Acestora li s-au alăturat şapte concurenţi ai ţărilor calificate automat în finală — Australia (invitata ediţiei jubiliare), Austria — ţara gazdă şi ţările din „Marele 5” — marile finanţatoare EUROVISION — Marea Britanie, Franţa, Italia, Spania, Germania. Câştigătorul EUROVISION va fi ales în urma votului juriilor de specialitate din ţările participante, cumulat cu votul publicului. Votul juriului şi votul publicului au ponderi egale.
Finala EUROVISION are loc sâmbătă noapte, la Wiener Stadthalle din capitala Austriei.
Sursă: www.realitatea.net