Viorica Dăncilă și Lia Olguța Vasilescu au petrecut după ce a căzut Guvernul PSD. FOTO

Dan Suta   
în Stiri de ultima ora
12/10/2019, 21:58
Viorica Dăncilă și Lia Olguța Vasilescu au petrecut după ce a căzut Guvernul PSD. FOTO
Dăncilă și Olguța, prietene în viața de zi cu zi. Sursa foto: digi24.ro

Viorica Dăncilă și Lia Olguța Vasilescu au petrecut după ce a căzut guvernul. Cele două prietene și foste colege de cabinet au participat la nunta lui Gabi Zetea de la PSD alături de un alt fost ministru, cel al Apelor și Pădurilor, Doina Pană. Olguța a postat o fotografie cu ele trei pe pagina personală de Facebook.

Viorica Dăncilă și Lia Olguța, la nuntă după moțiune

Dăncilă și-a lansat azi candidatura la alegerile prezidențiale cu mare tam-tam, promițând război total contracandidaților săi. Fostul premier, cel care a picat odată cu trecerea moțiunii de cenzură de joi, 10 octombrie, a mers la petrecere cu Lia Olguța și Doina Pană, la nunta unei prietene.

„Casă de piatră, Gabi Zetea! ???❤️?? Cu Doina Pană și Viorica Dăncilă”, a scris fostul ministru al Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Lia Olguța Vasilescu. Fosta primăriță a Craiovei apare în mijloc, alături de cele două doamne din PSD.

viorica dăncilă lia olguța vasilescu
Viorica Dăncilă și Lia Olguța Vasilescu au petrecut cu Doina Pană. Sursa foto: Facebook Lia Olguța Vasilescu

Dăncilă promite război total

„Nu vor fi simple bătălii de campanie, va fi un adevărat război, în care va fi nevoie să ne punem solidaritatea şi munca, dar şi inimile şi curajul de care putem da dovadă. Şi o vom face şi acum, ca de fiecare dată. (…) Nu fugim, noi nu abandonăm, forţa noastră nu e trecătoare. (…) Aceste forţe cu care noi luptăm, vor distrugerea PSD, dispariţia ca partid, au spus-o în discursul public, este singurul lor obiectiv. Ei sunt tari la votul dat de trădătorii vechi şi noi. PSD va învinge. Voi lupta pentru a scăpa România de cel mai toxic preşedinte pe care l-a avut vreodată. Să înlăturăm acest personaj dispus să facă rău propriului popor. Pentru interesul lui şi pentru a confisca încă cinci ani din viitorul României. Oamenii vor vedea ce poate Guvernul lui Iohannis şi îi vor sancţiona şi la alegerile din toamnă şi la cele ce vor veni”, a spus azi Viorica Dăncilă, la lansarea oficială a candidaturii, conform antena3.ro.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×