Viorica Dăncilă, o nouă gafă monumentală! L-a confundat pe Ludovic Orban cu premierul Ungariei, Viktor Orban! Video

Premierul demisionar Viorica Dăncilă, președinte al PSD și prezidențiabil al social-democraților, a comis o nouă gafă din luga ei serie de greșeli de exprimare și confuzii cu care s-a „remarcat” în spațiul public. Astfel, ultima trăsnaie pe care a făcut-o fostul lider al executivului este aceea de a-l confunda pe liderul PNL și premierul desemnat al României, Ludovic Orban, cu omologul său de la Budapesta, Viktor Orban.

Viorica Dăncilă i-a confundat pe Ludovic Orban cu Viktor Orban

Viorica Dăncilă a ținut joi un discurs în fața activului de partid din Maramureș. Președintele PSD a încercat să critice demiterea sa de la Palatul Victoria prin moțiunea de cenzură din 10 octombrie. Însă și-a început discursul cu o confuzie, după ce l-a „botezat” pe premierul desemnat Ludovic Orban cu prenumele liderului de la Budapesta, Viktor Orban:

„Nu ne-am gândit la înlocuirea primului ministru Viorica Dăncilă, cu înlocuirea cu Viktor Orban… cu înlocuirea cu Ludovic Orban. Asemănare, dar total diferiți ca și implicare”, a spus premierul demisionar, care față de alte dăți a reușit să se corecteze la timp și să îi pronunțe corect, din a doua încercare, numele liderului PNL.

Viorica Dăncilă, creștere importante în sondajele pentru alegerile prezidențiale din 2019

Chiar dacă a pierdut guvernarea și în ciuda faptului că este criticată pentru gafele pe care le comite, Viorica Dăncilă pare să recupereze în sondajele pentru alegerile prezidențiale. Astfel, președintele PSD a ajuns la 20% din opțiunile de vot, într-un sondaj realizat de cei de la CURS, pe care în continuare îl domină Klaus Iohannis. Președintele în funcție ar avea parte de 37% din sufragii. Principalii adversari ai lui Dăncilă pentru turul 2 se află la o distanță apreciabilă. Astfel, Dan Barna are 13% și Mircea Diaconu 11%.