Viorica Dăncilă: „Dacă nu intram în turul doi, trebuia să îmi depun mandatul”

Viorica Dăncilă a declarat aseară după ce a aflat că s-a situat pe locul doi în primul tur al alegerilor prezidențiale că dacă nu obținea scorul de aseară și-ar fi dat demisia de onoare din fruntea partidului. PSD a reușit să fie resuscitat, spun foarte mulți analiști, din cauza sperietorii cu pensiile și salariile, însă nici dintre pensionari nu au votat toți cu Viorica Dăncilă, pentru că altfel scorul ei sărea de 30%.

Viorica Dăncilă ar fi demisionat dacă nu intra în turul doi

Alegerile prezidențiale din acest an au fost dintre cele mai bizare din ultimii ani: fără teme majore de campanie, fără dezbateri în primul tur. După numărarea a 99,99% dintre voturi, Klaus Iohannis a obținut 36,66%, Viorica Dăncilă a fost votată de 23,7% dintre cetățeni, iar Dan Barna a fost ales de 13,9% dintre cei care au fost prezenți la vot ieri. Anul acesta nu au mai fost probleme cu voturile în Diaspora, unde cetățenii români au putut vota timp de trei zile, începând de vineri, 8 noiembrie, până ieri, 10 noiembrie.

„Nu putem vorbi acum despre trădare în PSD. Vom vedea rezultatele pe fiecare județ în parte. Eu sunt convinsă că fiecare a făcut un efort. Dacă nu intram în turul doi era un lucru de onoare, trebuia să-mi depun mandatul. Acum sunt în turul doi și nu se pune problema despre cine păstrează puterea. Avem o conducere aleasă prin Congres, avem colegi implicați care au luptat și iată că PSD, alături de cetățenii care vor o Românie unită, sunt în turul doi”, a declarat ieri Viorica Dăncilă, scrie româniatv.net.

Dan Barna, sub semnul întrebării

Dacă PSD a reușit să se resusciteze, nu același lucru se poate spune despre formațiunea USR-PLUS. Continuitatea lui Dan Barna în fruntea formațiunii politice este pusă sub semnul întrebării, iar cel care ar putea prelua controlul asupra USR și PLUS, cred mulți ar fi Dacian Cioloș.