Viorel Lis şi Oana Lis sunt, fără doar şi poate, două dintre cele mai mediatizate persoane din showbiz-ul autohton. Puţini ştiu însă că, pentru a fi împreună şi pentru a-şi putea trăi povestea de dragoste – aşa cum este ea, cu bune şi cu rele -, fostul edil al Capitalei a fost nevoit să divorţeze.
Tudora Gheorghe i-a fost soţie lui Viorel Lis timp de 16 ani, din 1983 până în 1999. Mariajul lor a luat sfârşit din cauza actualei partenere de viaţă a fostulu primar al Bucureştiului, deşi infidelităţi mai existaseră şi anterior apariţiei Oanei în peisaj. „Prima dată am avut probleme în 1990, imediat după Revoluţie. Se încurcase cu o colegă de serviciu, n-a durat mult povestea, dar au fost repercusiuni. Eu am plecat de-acasă cu fiica noastră, Alina, şi a durat vreo două săptămâni până ne-am împacat. Pe urmă s-a combinat cu puştoaica de 18 ani, atât avea Oana când s-au cunoscut. Într-o seară, fiul lui din prima căsătorie a avut o problemă cu soţia lui şi nu-l găsea pe Viorel. Am mers la Primărie şi acolo l-am găsit cu Oana. Erau foarte tandri. Pe Oana o cunoscuse la PNŢ-CD, Sectorul 2, era nepoata unui membru de-acolo. După aceea am divorţat, el a depus cererea„, povesteşte Tudora.
Asta nu e tot! Fosta sotie a lui Viorel Lis îl acuză pe ex-edil că a bătut-o crunt şi că a vrut să o interneze la „balamuc”. „A fost şi o bătaie destul de serioasă, ăla a fost cel mai violent moment. Odată, cineva mi-a schimbat medicamentele din poşetă. Nu prea puteam să dorm, luam un fel de Distonocalm. Într-o zi, am fost la o recepţie, am băut ceva acolo şi am luat o pastilă să pot să adorm. Mi s-a făcut rău, s-a chemat Salvarea, m-a dus o prietenă la spital. Ea mi-a luat şi poşeta şi hainele şi când a umblat în geantă s-a uitat la pastile şi a observat că sunt schimbate. Ea mi-a atras atenţia, luasem altceva, de-aia mi s-a făcut rău. Viorel putea să umble, cine putea să vină la noi în casă? Le am şi acum acasă, nu am reuşit să aflu ce sunt. A vrut să mă interneze şi la psihiatrine, însă am refuzat„, a mai ţinut să precizeze Tudora Gheorghe.