Mă înclin încă o dată în fața dumneavoastră și va mulțumesc din tot sufletul și din toată inima, căci fără de dumneavoastră nu am fi ajuns aici.
Victor Slav, declarație despre Andreea Mantea: „Avem o chimie…” – Andreea Mantea și Victor Slav și-au luat la revedere de la telespectatori, după ultima emisiune WOWbiz din acest sezon. Cei doi au făcut și câteva mărturisiri în această ultimă ediție a emisiunii difuzate de Kanal D.
Andreea Mantea a mulțumit telespectatorilor pentru acest sezon al emisiunii, cu un nod în gât.
“Am un nod în gât. Doamnelor și domnilor, iată că s-a încheiat un nou sezon WOWbiz. Trebuie să va mulțumim din tot sufletul pentru că ne-ați fost alături de noi și în acest sezon, seară de seară, cifrele au arătat-o, într-un număr destul de mare.
Iată că toate au un început, toate au un final. Trebuie să vina și vacanță pentru noi. Pentru mine sunteți WOW‘, a spus Andreea Mantea.
„Si pentru mine, bineînțeles”, a completat-o Victor Slav.
„Ar fi fost bine să ne păcălească într-un fel și în altul… Singurul lucru care mă îmbărbătează de fapt și de drept este că știu că începe vacanța.
O să petrec mai mult timp cu David, în ultima perioadă el s-a obișnuit să vină pe aici, să stea destul de mult și mă face să fiu fericită, să nu fiu tristă că mă despart de telespectatori, fiindcă trebuie să ne luăm și noi vacanță.
Ce-i prea mult strică. Ei deja și-au luat vacanță, dacă mă întrebi pe mine pentru că am văzut că foarte multă lume pleacă la mare, la munte. Eu nu știu cum e cu asta.
A fost cel mai bun sezon WOWbiz din toate timpurile. A fost un sezon foarte plin și frumos. Și curăț, a avut de toate”, a spus Andreea Mantea cu câteva minute înainte de a intra în platou pentru ultima emisiune Wowbiz din acest sezon.
Victor Slav a mai spus și că între el și colega sa, Andrea Mantea, este o chimie aproape perfectă.